Se acordă premiile Salonului Național de Fotografie „Craiova Eterna”

0
524

Salonul Național de Fotografie „Craiova Eterna” – eveniment organizat de Fotoclubul „Mircea Faria”, în parteneriat cu Muzeul Olteniei, sub patronajul Asociației Artiștilor Fotografi din România (AAFR) – își premiază astăzi câștigătorii. Nu mai puțin de 40 de artiști, amatori sau profesioniști, atât din Craiova și din alte opt orașe ale țării, cât și din Israel, s-au înscris în concurs cu un total de 217 lucrări. Premiile la cele două secțiuni, „Craiova – locuri, oameni, fapte, întâmplări” și „Temă liberă” – sunt acordate în cadrul unei festivități care se desfășoară, cu începere de la ora 17.00, în Sala „Ștefan Ciuceanu” a Muzeului Olteniei, unde expoziția va putea fi vizitată până spre jumătatea lunii.

Medalia de Aur, Secțiunea „Craiova – locuri, oameni, fapte, întâmplări” - Oana Maria Țigănilă (Craiova) – „Pași”

La cea de-a III-a ediție a Salonului Național de Fotografie „Craiova Eterna” s-au înscris artiști atât din Craiova, cât și din București, Arad, Reșița, Miercurea Ciuc, Râmnicu Vâlcea, Alba Iulia, Călărași și Timișoara, plus unul din Israel. Termenul-limită pentru primirea lucrărilor a fost 19 mai a.c., rezultatele fiind anunțate în urmă cu doar câteva zile. Fiecare artist fotograf a putut să participe cu maximum patru fotografii la fiecare dintre cele două secțiuni.

Medalia de Aur, Secțiunea „Temă liberă” - Domokos Incze (Miercurea Ciuc) – „La fân în octombrie”

Acceptate în Salon au fost însă mai puțin de jumătate din cele peste 200 de lucrări înscrise. Cele mai bune au fost premiate de un juriul format din Radu Boroianu (președinte), Victor Boldâr – E.FIAP, Marcel Voinea – președintele Filialei Craiova a Uniunii Artiștilor Plastici din România, Dorian Delureanu – președintele Fotoclubului „Mircea Faria” și Lucian Rogneanu – muzeograf la Muzeul de Artă din Craiova.

Medalia de Argint, Secțiunea „Craiova - locuri, oameni, fapte, intamplari” - Horațiu Buzatu (Craiova) – „Așteptare”

La fiecare secțiune, primele șase fotografii, apreciate în ordinea valorii lor artistice, au fost recompensate cu Medalii de aur, argint și bronz precum și cu trei Mențiuni de Onoare. Premiile constau atât în diplome, cât și în bani. Totodată, juriul a oferit la fiecare secțiune a Salonului „Craiova Eterna” un valoros premiu: albumul în serie limitată „07.05.75-Henri Cartier-Bresson în Oltenia”, cu semnătura autorului Victor Boldâr – E.FIAP.

Premiile Salonului Național de Fotografie „Craiova Eterna”, ediția a III-a:

Secțiunea „Craiova – locuri, oameni, fapte, întâmplări”

  • Medalia de Aur: Oana Maria Țigănilă (Craiova) – „Pași”
  • Medalia de Argint: Horațiu Buzatu (Craiova) – „Așteptare”
  • Medalia de Bronz: Florin Chirea (Craiova) – „Invazia”
  • Mențiune de Onoare: Constantin Gruescu (Craiova) – „Crepuscul rece”
  • Mențiune de Onoare: Bogdan-Gheorghe Grosu – „Bolți”
  • Mențiune de Onoare: Oana-Maria Țigănilă (Craiova) – „Reflexie”
  • Premiul Juriului: Alina Stăncioiu (Craiova) – „În trafic”
  • Premiul Fotoclubului „Mircea Faria”: Daniel Țigănilă (Craiova) – „Craiova!”
  • Premiul Președintelui Juriului: Aron Borbath (Miercurea Ciuc) – „Pantry”

Secțiunea „Temă liberă”

  • Medalia de Aur: Domokos Incze (Miercurea Ciuc) – „La fân în octombrie”
  • Medalia de Argint: Paul Segal, Ierusalim – „Podul din Ierusalim”
  • Medalia de Bronz: Georges Medawar (București) – „Umbra”
  • Mențiune de onoare: Cristian Bălă (Craiova) – „Play”
  • Mențiune de onoare: Cristian Bălă (Craiova) – „Lady”
  • Mențiune de onoare: Daniel Chiosila (Rm. Vâlcea) – „Anotimpul macilor”
  • Premiul Juriului: Constantin Gruescu (Craiova) – „Pasul Urdele 2”
  • Premiul Fotoclubului „Mircea Faria”: Mircea Agabrian (Alba Iulia) – „Cartierul de blocuri”
Medalia de Bronz, Secțiunea „Craiova - locuri, oameni, fapte, intamplari” - Florin Chirea (Craiova) – „Invazia”

 

Mențiune de onoare, Secțiunea „Temă liberă” - Daniel Chiosila (Rm. Vâlcea) – „Anotimpul macilor”

 

Mentiune de onoare, Secțiunea „Tema liber” - Cristian Bălă (Craiova) - „Lady”

 

Mentiune de onoare, Secțiunea „Temă liberă” - Cristian Bălă (Craiova) - „Play”