Consilierul PSD, Dan Magla a atras atenţia autorităţilor locale că e cazul să mai accentueze marcajele rutiere pentru că au început să se cam decoloreze. <<Eu ştiu că sunt două soluţii: ori le facem cu bani mai mulţi, dar de calitate şi sunt şi durabile, ori, dacă suntem încă în probleme financiare şi mergem tot pe ieftinica, să trecem măcar să le refacem. Sunt totuşi nişte semne rutiere de care depind vieţile unor oameni, nu sunt simple desene pe asfalt>>, a spus Magla, în plenul CLM, de joi. Întrucât marcajele cu o rezistenţă de trei ani sunt de patru ori mai scumpe, autorităţile locale au precizat că vor merge pe a doua variantă.