Cea de a XVIII-a ediţie a Nopţii Muzeelor

0
568

Cea de a XVIII-a ediţie a Nopţii Muzeelor va avea loc pe 14 mai la nivel naţional şi propune publicului expoziţii, intervenţii şi experimente artistice, proiecţii, spectacole, ateliere, concerte, tururi interactive, toate desfăşurate în format fizic, după două ediţii de pandemie. Potrivit unui comunicat al Reţelei Naţionale a Muzeelor din România (RNMR),  anul acesta, evenimentele vor fi oferite de peste 170 de muzee şi case memoriale, galerii şi grădini de artă, institute şi centre culturale, rezidenţe, saloane şi studiouri creative, spaţii ale memoriei, castele, palate, cetăţi, mori, teatre, universităţi, cinematografe, biblioteci, primării sau “case ale experimentelor din toată ţara”.

Iniţiată în urmă cu 18 ani de Ministerul Culturii şi Comunicării din Franţa, patronat de Consiliul Europei, de UNESCO şi de Consiliul Internaţional al Muzeelor, Noaptea Muzeelor este organizată anual pe plan european, iar în România de către Reţeaua Naţională de Muzeelor (RNMR).

În anul 2021, în cadrul Nopţii Muzeelor, în contextul pandemiei COVID-19, 190 de spaţii culturale din 73 localităţi din toată România au primit sute de mii de vizitatori, fizic sau online.