Sfântul Calinic de la Cernica, în mijlocul credincioşilor din Oltenia

0
971

Credincioşii din toată Oltenia sunt chemaţi la o întâlnire de suflet cu Sfântul Calinic de la Cernica, unul dintre marii ierarhi canonizați de Biserica Ortodoxă Română. Aducerea raclei cu sfintele moaşte în Mitropolia Olteniei pentru o săptămână (28 aprilie – 5 mai) s-a făcut la iniţiativa ÎPS Irineu, Mitropolitul Olteniei şi poartă binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române. Ieri, ÎPS Irineu i-a invitat pe toţi credincioşii să nu rateze ocazia specială de a participa la acest eveniment unic, de la care vor primi mai multe daruri şi vindecări, pe care Dumnezeu le poate trimite prin mijlocirile sfinţilor. 

“Nu este un simplu pelerinaj, este o prezenţă a lui Dumnezeu, prin sfintele moaşte, în viaţa oltenilor pe care Sfântul Calinic i-a păstorit. Aşa cum face nenumărate minuni şi aduce mângâieri la mănăstirea Cernica, suntem convinşi că va face şi aici, unde el s-a ostenit. Sperăm ca bunul Dumnezeu să sfinţească din nou, să reactiveze această sfinţenie pe care ierarhul nostru a lăsat-o aici şi să desăvârşească mai departe activitatea şi lucrarea noastră”, a mărturisit ÎPS Irineu, Mitropolitul Olteniei, care a organizat ieri prima sa conferinţă de presă. Înaltul ierarh a ţinut să precizeze că Mitropolia Olteniei nu şi-a dorit un eveniment de grandoare, ci unul de smerenie duhovnicească. “Acest eveniment este pentru credincioşi, nici prin minte nu ne-au trecut alte gânduri sau alte intenţii. Vrem ca oamenii să se bucure pentru că observăm că acestea sunt singurele bucurii incontestabile în aceste vremuri”, a mai spus ÎPS Irineu. La eveniment sunt aşteptate foarte multe persoane, care vor fi aduse la Catedrala Mitropolitană “Sfântul Dumitru” cu mai multe autocare. “Părinţii trebuie să organizeze pelerinaje şi în parohiile de la sate pentru ca toţi credincioşii să poată veni să se închine la sfintele moaşte. Noi credem că Sfântul Calinic va chema şi va aduna pe toţi cei care vor dori să-l întâmpine cu dragoste, pentru că este o întâlnire de suflet cu sfinţii şi cu toţi cei care cred în Dumnezeu”, a mai spus înaltul ierarh, din postura de gazdă al evenimentului.

Sfântă Liturghie cu 14 arhierei

Primul popas al Sfântului Ierarh va fi în Craiova, la Catedrala mitropolitană „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie”. Aici, racla cu sfintele moaşte va fi aşezată spre închinare, alături de racla cu moaştele Sfinţilor Nifon, Tatiana, Serghie şi Vah, în seara zilei de sâmbătă, 28 aprilie, la ora 17,00. De la ora 18.00, ierarhii din Sinodul Mitropoliei Olteniei, IPS Părinte Mitropolit Irineu, PS Părinte Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei, PS Sebastian, Episcopul Slatinei şi Romanaţilor, şi PS Părinte Emilian Lovişteanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului, vor oficia slujba de Priveghere (Vecernia cu Litie, Utrenia şi Acatistul Sfântului). După slujba de Priveghere, un sobor de preoţi va oficia Sfânta Liturghie, pe o esplanadă special amenajată în faţa Catedralei mitropolitane. Duminică, 29 aprilie, rânduiala liturgică va fi încununată cu Sfânta Liturghie Arhierească în Catedrala „Sfântul Dumitru”. Din soborul de arhierei vor face parte: IPS Laurenţiu, Mitropolitul Ardealului; IPS Irineu, Mitropolitul Olteniei; IPS Iosif, Mitropolitul Europei Centrale şi Meridionale; IPS Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos; PS Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei; PS Lucian, Episcopul Caransebeşului; PS Galaction, Episcopul Alexandriei şi Teleormanului; PS Sebastian, Episcopul Slatinei şi Romanaţilor; PS Ambrozie, Episcopul Giurgiului; PS Gurie, Episcopul Devei şi Hunedoarei; PS Ioachim Băcăuanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului; PS Varsanufie Prahoveanul, Episcop vicar patriarhal; PS Emilian Lovişteanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului. După amiază, de la ora 17,00, un sobor al arhiereilor olteni, în frunte cu IPS Părinte Irineu, va oficia Taina Sfântului Maslu, care va fi urmat de slujba de Priveghere. Luni, 30 aprilie, se va oficia slujba Sfintei Liturghii la Catedrala mitropolitană, cu participarea IPS Părinte Irineu şi a PS Părinte Varsanufie Prahoveanul. După slujbă, racla cu moaştele Sfântului Calinic va fi purtată în procesiune către Centrul administrativ al Arhiepiscopiei Craiovei, unde va fi aşezată câteva ceasuri în Biserica Paraclis „Toţi Sfinţii”.

Pe 3 mai, sărbătoare mare şi la mănăstirea Lainici

După prânz, delegaţia, în frunte cu IPS Părinte Irineu şi PS Părinte Varsanufie, va însoţi racla spre Catedrala arhiepiscopală „Sfântul Nicolae” din Râmnicu-Vâlcea, din incinta Centrului eparhial, unde va sta până marţi, 1 mai, după Sfânta Liturghie. De aici va pleca la Mănăstirea Frăsinei, unde va rămâne până a doua zi, miercuri, 2 mai. De la Frăsinei, sfântul va fi însoţit spre Mănăstirea Lainici, locul de metanie al duhovnicului său, Sfântul Cuvios Irodion, spre a-i fi alături în ziua de prăznuire. Miercuri seara se va oficia slujba Vecerniei unită cu Privegherea, iar a doua zi, joi, 3 mai, de praznicul Sfântului Irodion, soborul arhiereilor va oficia slujba Sfintei Liturghii. “Legătura cu mănăstirea Lainici este una specială. E un lucru inedit pentru că Sfântul Calinic l-a adus pe Cuviosul Irodion de la Cernica şi l-a aşezat ca să coordoneze şi să îndrepte viaţa monahală de la mănăstirea Lainici. A reuşit, în mare parte să statornicească acolo principiile de viaţă călugărească şi să dea o dăinuire acestei sfinte mănăstiri. Sfântul Irodion a fost îngropat lângă biserica mănăstirii. Ştiindu-se viaţa curată a acestui cuvios, faptele sale minunate, prin ajutorul lui Dumnezeu ne-am învrednicit să scoatem la lumină şi să aşezăm spre cinstire şi spre preamărire pe Sfântul Irodion în ajunul serbării Sfântului Ierarh Calinic. Acum doi ani, pe data de 10 aprilie, am descoperit, după săpături, cu insistenţă, aceste mari faceri de bine ale lui Dumnezeu prin relicvele Sfântului Irodion. Şi astăzi sunt acolo spre grija mănăstirii şi spre mângâierea tuturor credincioşilor care vin să se închine în această mănăstire”, a mărturisit ÎPS Irineu. Următoarea destinaţie va fi cetatea de pe malul Dunării, Drobeta-Turnu Severin. Aici delegaţia va ajunge joi seara şi va aşeza sfintele moaşte spre închinare în Paraclisul episcopal, unde vor rămâne până vineri, 4 mai. De la Severin, sfintele moaşte vor fi purtate în Episcopia Slatinei şi Romanaţilor. Aici vor rămâne la Mănăstirea Clocociov până sâmbătă, 5 mai, după Sfânta Liturghie, când se vor întoarce la Mănăstirea Cernica.

Sfântul Calinic canonizat de Biserica Ortodoxă Română

Sfântul Ierarh Calinic s-a născut la 7 octombrie 1787, în Bucureşti. La vârsta de 20 de ani, a intrat ca frate la Mănăstirea Cernica. După un an de ucenicie la marele duhovnic Pimen, fratele Constantin este călugărit. După 5 ani, este hirotonit preot, datorită vieţii lui cu totul alese. Postea zilnic, se ruga neîncetat, făcea sfânta ascultare cu desăvârşită supunere, la biserică era nelipsit şi în chilie foarte sârguitor, căci dormea pe un scăunel doar trei ore. În 1818, Cuviosul Calinic este ales stareţ de obştea Mănăstirii Cernica pe care o conduce timp de 33 de ani, adică până la 14 septembrie 1851, când este ales episcop la Râmnicu Vâlcea, unde rămâne timp de încă 17 ani. Împovărat de ani şi obosit, se retrage din scaunul de episcop la 24 mai 1867. Dorind să fie înmormântat la mănăstirea de metanie, revine la Cernica, unde îl aşteptau ucenicii cu mare dragoste. Aici a mai trăit încă un an în boală şi pregătire pentru veşnicie. Iar la 11 aprilie 1868, în zorii zilei, Sfântul Ierarh Calinic, rezemându-şi capul pe pieptul ucenicului său Gherman, şi-a dat sufletul la vârsta de 81 de ani. Plâns de tot soborul călugărilor, al preoţilor şi ierarhilor, ca şi de mii de credincioşi, trupul său a fost îngropat în pridvorul bisericii Sfântul Gheorghe, din ostrovul mare, potrivit cu testamentul lăsat de el. După 87 de ani, adică în primăvara anului 1955, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât canonizarea sa.

Din minunile săvârşite de Sfântul Calinic de la Cernica

Într-o vreme se terminase făina pentru pâine din mănăstire. Iar Sfântul Calinic, stareţul Cernicăi, a spus părinţilor: “Să avem nădejde la Maica Domnului şi la Sfântul Ierarh Nicolae şi nimic nu ne va lipsi!” Într-adevăr, după ce au citit paraclisul Sfântului Nicolae, îndată au venit la arhondaric doi oameni necunoscuţi cu un car mare plin cu saci de făină de grâu, pe care stăpânul lor îi donase pentru mănăstire. Prin anii 1840-1845, unul din ucenicii Sfântului Calinic l-a otrăvit. Noaptea însă, pe când se lupta cu durerile morţii, în timp ce se ruga, cuviosul a auzit un glas de taină: Nu vei muri de otravă! Scoală-te şi fii sănătos, că nu după mult timp vei fi episcop la Râmnicu-Vâlcea, unde ai să îndreptezi Biserica şi clerul care este în scăzământ. Dimineaţa s-a sculat sănătos şi a venit la biserică. Apoi, după câţiva ani, a fost ales episcop la Râmnicu-Vâlcea. În vara anului 1854, Sfântul Calinic a rămas peste noapte în casa unui credincios de pe Valea Jiului. Auzind că tatăl acestuia este pentru a treia oară dezgropat şi găsit neputred, s-a dus a doua zi cu clericii săi, la biserica satului şi, pe când citea dezlegările arhiereşti, îndată trupul mortului a început a se desface din încheieturi şi s-a prefăcut tot în pământ, afară de oase.

Pe când era încă episcop, a fost adusă la Sfântul Calinic o femeie bolnavă de epilepsie. O ţineau patru oameni. După sfârşitul Vecerniei, Sfantul Calinic i-a citit câteva rugăciuni. Apoi a zis: “În numele Domnului nostru Iisus Hristos, scoală-te!”. În clipa aceea s-a sculat cu totul sănătoasă şi s-a întors acasă pe picioarele ei.