AIESEC Craiova organizează sâmbătă, 28 aprilie a.c, în barul Da Pub, evenimentul „International Summer with AIESEC” prin care promovează trei proiecte destinate elevilor de liceu pentru o vacanţă de vară internaţională.
Una dintre aceste iniţiative este proiectul naţional Grow realizat de AIESEC în parteneriat cu Şcoala de Valori. Ajuns deja la cea de-a IV-a ediţie organizată în Craiova, proiectul este conceput ca un modul cu o durată de patru ani care cuprinde un program de educaţie non-formală menit să furnizeze nu numai aptitudini, ci şi atitudini şi valori. Ediţia din această vară vizează elevii claselor a XI-a şi a XII-a care vor participa la sesiuni de pregătire susţinute de stagiari străini, ce au la bază orientarea profesională şi planificarea unei viitoare cariere.
Elevii pot lua un stagiar străin în gazdă
Language School este un alt proiect al cărei prime ediţii va avea loc în vara aceasta şi constă în cursuri de limbi străine susţinute de traineri internaţionali. Cea de-a treia iniţiativă ce va fi prezentată în cadrul evenimentului este Host Family System, un sistem care îşi propune să ducă ideea de internaţionalism la un alt nivel. Participanţii proiectelor actuale, dar şi a celor trecute care vor fi prezenţi la eveniment, vor putea profita de ocazia extraordinară de a găzdui un internaţional pe timpul verii pentru o perioadă de cel puţin două săptămâni. Scopul este acela ca interacţiunea dintre stagiari şi elevi să fie una care să pună faţă în faţă culturi, mentalităţi şi moduri de viaţă diferite pentru creşterea nivelului de toleranţă, eliminarea discrepanţelor dintre culturi şi încurajarea proactivităţii elevilor.