Europarlamentarul Victor Boştinaru: „Roşia Montană în dezbaterea europeană”

3
396

Săptămâna aceasta, eurodeputatul PSD, Victor Boştinaru a lansat un volum dedicat dezbaterilor asupra proiectului minier Roşia Montană. Acesta cuprinde principalele critici aduse proiectului de către specialişti, oameni de ştiinţă, profesori universitari şi activişti de mediu.

Este vorba de o antologie a luărilor de cuvânt din dezbaterile pe acest subiect, intitulat „Roşia Montană în dezbaterea europeană”, ce a fost redactată atât în limba română, cât şi în engleză, fiind disponibilă gratuit pe website-ul eurodeputatului, la adresa www.victorbostinaru.ro/RosiaMontana.pdf.

„Scopul editării acestui volum a constat în evidenţierea adevărului în cazul proiectului Roşia Montană. În lipsa unei evaluări obiective din partea unei comisii formate din experţi recunoscuţi internaţional care să nu fie influenţaţi, la care se adaugă eliminarea din Comisia de Analiză Tehnică a persoanelor care se opuneau proiectului, informaţiile care ajung în atenţia opiniei publice sunt aproape exclusiv în favoarea demarării proiectului”, afirmă autorii volumului .

Victor Boştinaru

Demers unic în România

Volumul „Roşia Montană în dezbaterea europeană” este un demers unic în România în ceea ce priveşte totalitatea abordărilor proiectului minier de la Roşia Montană. Chiar dacă prezentările şi sintezele expuse au mai fost publicate, până acum acestea nu se găseau într-un volum unic de prezentare.

Volumul „Roşia Montană în dezbaterea europeană” cuprinde poziţiile exprimate de către Academia Română, Asociaţia „Arhitectură. Restaurare. Arheologie”, Universitatea Babeş-Bolyai şi ICOMOS România, precum şi poziţiile exprimate de reprezentanţii Asociaţiei Alburnus Maior, Fundaţia Culturală Roşia Montană sau Activewatch Agenţia de monitorizare a presei.

Argumentele prezentate demontează, aproape în totalitate, ipotezele conform cărora proiectul Roşia Montana, propus în forma actuală este conform cu principiul dezvoltării durabile, cu standardele aplicării celor mai bune tehnologii în minerit, va duce la restaurarea patrimoniului şi va crea mii de locuri de muncă, va respecta prevederile privind protecţia mediului cu încheierea tuturor asigurărilor care se impun.

3 COMENTARII

  1. daca se dorea un volum obiectiv, atunci trebuia sa inclusa si multele opinii pro ale expertilor, cei care isi doresc progresul in Romania.

  2. In legatura cu ultimul paragraf. Cele mai bune tehnologii, restaurarea patrimoniului, mii de locuri de munca, respectarea prevederilor privint protectia mediului – nu sunt ipoteze, ci certitudini. Oricum, nu stiu cum poate anticipa domnul Bostinaru ca RMGC va respecta sau nu anumite prevederi. E Nostradamus, cumva? avand in vedere ca proiectul se face in UE si se respecta legislatiile sale, unele dintre cele mai stricte din lume,RMGC e obligat sa le respecte.

  3. ar fi fost o initiativa laudabila, daca s-ar fi prezentat toate punctele de vedere, mai ales ca Europa, care vad ca e subiectul volumului, este de acord cu tehnologia care se va folosi la Rosia Montana (ca, pur si simplu, alta mai buna nu exista), dar domnul autor nu e si asta, cred, ca se trage doar faptului ca reprezinta interesele PSD-ului.

Comments are closed.