Şapte trenuri de călători vor fi introduse suplimentar în circulaţie şi alte zece care mergeau până la Constanţa vor avea traseu prelungit până la Mangalia, din 28 aprilie până în 2 mai, pentru cei care vor să petreacă ziua de 1 Mai pe litoral. De asemenea, trenurile de călători cele mai solicitate vor fi suplimentate zilnic cu vagoane, pe cele mai importante relaţii, cu plecare din şi spre Bucureşti Nord, Timişoara, Craiova, Târgu Jiu, Drobeta-Turnu Severin, Braşov, Oradea, Cluj-Napoca, Deva, Târgu Mureş, Sighetu Marmaţiei, Suceava, Piatra Neamţ, Bacău, Iaşi, Galaţi şi Constanţa. CFR Călători reaminteşte că pentru cei care călătoresc în grupuri mici, de până la cinci persoane, se fac reduceri între 10 şi 25 la sută. Oferta „Minigrup 2 – 5” este valabilă în toate zilele săptămânii, mai puţin vineri şi duminică. De asemenea, prin „Cartea VSD”, valabilă în weekend, călătorii pot beneficia de reduceri între 25 şi 60%, iar prin „Călătoria dus-întors” se face o reducere de 10%. Călătorii care îşi cumpără anticipat legitimaţii de călătorie pot beneficia de o reducere între 5 şi 13% pentru orice destinaţii şi ranguri de tren. Călătorii pot cere informaţii despre circulaţia trenurilor în staţiile şi agenţiile CFR din Bucureşti şi din ţară, la numărul de telefon 021/9521.