PSD cere PDL excluderea lui Botiş din partid şi din Parlament

0
350
Ioan Botiş

Agenţia Naţională de Integritate a sesizat Direcţia Naţională Anticorupţie în legătură cu situaţia fostului ministru al Muncii, Ioan Botiş, cerând procurorilor să-l cerceteze pe acesta pentru conflict de interese. De asemenea, ANI precizează că şi soţia acestuia, Ligia Adina Botiş, în calitate de expert de tip A în cadrul Proiectului „Şansa la demnitate”, respectiv, în calitatea de asociat unic şi administrator al SC Mobil Construct SRL, ar putea fi cercetată pentru corupţie. Inspectorii de integritate susţin că au indicii temeinice cu privire la săvârşirea infracţiunii de conflict de interese de către Ioan Botiş, „constând în îndeplinirea unui act ori participarea la luarea unei decizii prin care s-a realizat, direct sau indirect, un folos material pentru sine, soţul său, o rudă ori un afin până la gradul II inclusiv, sau pentru o altă persoană cu care s-a aflat în raporturi comerciale ori de muncă în ultimii 5 ani, sau din partea căreia a beneficiat ori beneficiază de servicii sau foloase de orice natură”.

Fostul ministru al Muncii a declarat, marţi seară, că nu a primit nici o informare oficială privind anchetarea sa de către DNA. Acesta a precizat că a primit o singură notificare privind verificarea de către ANI a stării de incompatibilitate, însă nici ANI, nici DNA nu l-au informat dacă există vreun conflict de interese sau că verificările vor fi continuate de către DNA.

Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Ioana Muntean, a explicat, într-o ediţie specială la Realitatea TV, că „s-a blocat proiectul a doua zi după ce aţi venit dvs. cu precizările. (…) Deocamdată vorbim despre partea de prefinanţare, nu de rambursare. Se aşteaptă o decizie care să furnizeze baza legală pentru a se putea anula cu totul proiectul şi să poată să fie recuperaţi banii care au fost daţi până acum”.

PSD solicită PDL să ceară demisia lui Nelu Ioan Botiş din partid şi din Parlament, ca urmare a scandalului de corupţie în care acesta este implicat: „ANI a confirmat acuzaţiile aduse de presă fostului ministru al Muncii, sesizând procurorii DNA. Mai mult, ultimele informaţii publice arată că familia fostului ministru a beneficiat de avantaje financiare directe ca urmare a închirierii unui imobil proprietate personală către Asociaţia Parteneriat Euroactiv Bistriţa. Implicarea unui ministru într-un scandal de corupţie care vizează fonduri europene poate avea efecte devastatoare asupra relaţiei României cu partenerii europeni”. Potrivit PSD, PDL a fost „extrem de vocal” în cazul europarlamentarului Adrian Severin, pentru care formaţiunea social-democrată „a luat decizii politice ferme, pentru că aşa a considerat că este corect”, aşa că solicită democrat-liberalilor o atitudine similară în cazul lui Botiş.