POIM: Unul din cinci proiecte de energie verde destinat autorităților publice, intermediat de REI

0
513

În toamna anului trecut, Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) a lansat o ultimă alocare de buget pentru sprijin nerambursabil pe Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM), din vechiul exercițiu 2014-2020, destinată atât companiilor, cât și autorităților publice care și-au dorit creșterea eficienței energetice, prin instalarea de panouri fotovoltaice sau a altor soluții de energie verde.

Din totalul celor 268 proiecte depuse de autoritățile publice – UAT, consilii județene, consilii locale – peste 20% au fost intermediate de echipa REI, într-unul dintre cele mai facile programe de finanțare din 2022, în care au fost solicitate documentații mult simplificate și o analiză energetică ce a înlocuit studiile de fezabilitate, decizii care au creat un mod de lucru mult mai eficient.

Am depus cu succes 57 de proiecte pentru atragerea de sprijin nerambursabil clienților noștri. Unul din cinci proiecte a fost depus, practic, de echipa REI, pe o sesiune pe care am lucrat foarte eficient. Suntem mândri că am reușit un rezultat peste așteptări și suntem nerăbdători să aflăm și lista finală a beneficiarilor acestei sesiuni. Estimăm rezultatele finale pe parcursul lunii martie, în timp ce proiectele vor trebui finalizate până cel târziu la 31.12.2023”, a adăugat Roxana Mircea.

Pe sesiunile dedicate companiilor, echipa REI Grup a depus peste 40 de proiecte.

Atât pe C6 – PNRR, cât și pe POIM 11.1 am aplicat, în cea mai mare parte, pentru clienți cărora facturile la energie le-au crescut într-un ritm alarmant în ultimul an, în special odată cu declanșarea războiului din Ucraina. Vorbim despre companii din domeniile producției de materiale de construcții, producție ambalaje sau a hotelurilor (structuri de cazare)”, a mai precizat Roxana Mircea.