Participarea premierului Nicolae-Ionel Ciucă la reuniunea șefilor de Guvern ai statelor aliate NATO din Europa de Sud-Est

0
365

Premierul Nicolae-Ionel Ciucă va participa astăzi la reuniunea șefilor de Guvern ai statelor aliate NATO din Europa de Sud-Est, găzduită de prim-ministrul Republicii Bulgaria, Kiril Petkov, la Sofia.

„Întâlnirea de astăzi va oferi prilejul de a aprofunda consultările asupra consecințelor invaziei Rusiei în Ucraina și a securității din Europa de Sud-Est. Aceste discuții au loc la momentul potrivit având în vedere că sunt organizate imediat după summitul NATO de la Bruxelles, de săptămâna trecută, la care am participat împreună cu președintele României, Klaus Iohannis”, a afirmat premierul Nicolae-Ionel Ciucă.

În cadrul sesiunii plenare vor fi abordate teme legate de modul în care invazia rusă din Ucraina va afecta securitatea regională pe termen scurt, mediu și lung, precum și modalitățile de consolidare a coordonării și cooperării în Europa de Sud-Est.

În contextul reuniunii de la Sofia, șeful Executivului va avea întrevederi bilaterale cu prim-ministrul Republicii Bulgaria, Kiril Petkov, omologul său din Muntenegru, Zdravko Krivokapić, precum și cu premierul Republicii Macedonia de Nord, Dimitar Kovačevski.