De câţiva ani, boala îl ţine departe de mulţi dintre colegii de breaslă, de participările la vernisaje, de ieşirile în aer liber spre a surprinde natura în exploziile ei cromatice. Boala nu i-a luat însă bucuria de a picta… Iar pictura a rămas cel mai bun leac pentru sufletul său, ca şi pentru al celor ce îl iubesc, îl admiră şi îl respectă, ca pe un artist talentat, un dascăl hărăzit, un bun director al Şcolii de Arte „Cornetti” (1985-2006) şi preşedinte al Filialei Craiova al Uniunii Artiştilor Plastici din România (1995-2001). La 77 de ani, pe care îi va sărbători peste doar câteva zile, pe 30 martie, artistul Victor Pârlac – Vicu, pentru prieteni – oferă o preţioasă lecţie de viaţă, cu un consistent capitol dedicat dragostei pentru pictură. O face prin deschiderea unei expoziţii personale, la Galeria „ARTA” a UAP, ce reuneşte 37 de lucrări, cele mai multe recent realizate, iar alte câteva din colecţii particulare şi ale Muzeului de Artă din Craiova. O expoziţie pe care a intitulat-o „Din tainele luminii” şi în care, cum remarca Florin Rogneanu, managerul muzeului, la vernisajul din 15 martie, Victor Pârlac scrie cu penelul o istorie a Craiovei: „Strada Horezu”, Bisericile „Sfânta Treime”, „Madona Dudu” şi „Sf. Dumitru”, Lipscaniul, Parcul „Romanescu”… Alătură o „Primăvară la Făureşti” – localitatea vâlceană natală, o „Vilă la Leamna”, „Gondole la Veneţia”, naturi statice şi mai multe vase cu flori. Pentru câteva zile, toate încă mai „povestesc” de pe simeze despre bucuria de a picta a lui Victor Pârlac.
Pictor sensibil, acuarelist şi pastelist deopotrivă, cum l-a cunoscut publicul în cei peste 50 de ani de activitate artistică, Victor Pârlac se prezintă pentru al treilea an consecutiv, în luna lui Mărţişor, pe simezele Galeriei craiovene „ARTA”. O face cum altfel mai bine decât prin creaţia sa – peisaje, naturi statice, compoziţii, toate purtând amprenta delicateţei sale, fără a „trăda” în vreun fel intervalul temporal în care au prins formă şi culoare.
Pentru colegii de breaslă şi mai ales de generaţie este „un pictor veşnic activ”
„În ultimul timp ne-am întâlnit destul de des cu lucrările lui Victor Pârlac, aproape anual, ca un elogiu pe care îl aducem creaţiei sale în luna martie, când îşi sărbătoreşte ziua de naştere. Sunt aproape cinci ani de când domnia sa lipseşte de la aceste procesiuni de plecăciune în faţa frumosului, dar îl avem tot timpul prezent printre noi prin aceste expoziţii, încă de la retrospectiva din 2006, pe care i-a organizat-o Muzeul de Artă din Craiova”, spunea, la vernisaj, Florin Rogneanu, managerul muzeului. „Un pictor veşnic activ” îl consideră Marcel Voinea, preşedintele Filialei Craiova a Uniunii Artiştilor Plastici din România. „Chiar şi în momente de boală – acum este imobilizat la pat – pictează şi îşi expune lucrările în continuare, dovedind că arta plastică şi în special pictura a fost pentru el o dragoste mai mare decât orice”, remarca acesta.
Pentru Ovidiu Bărbulescu, ca şi pentru ceilalţi pictori care îl ştiu de-o viaţă, Victor Pârlac rămâne un artist demn de admirat. «Am fost nu numai colegi de generaţie, ci şi colegi de facultate, în aceeaşi grupă, în aceeaşi cameră de cămin, iar în 1964 am fost repartizaţi amândoi aici, la Craiova, la fosta Şcoală Normală „Ştefan Velovan”. Suntem ca nişte fraţi. Cu toate că îl cunosc atât de bine, în ultima perioadă m-a impresionat…», a afirmat acesta. „Nu ştiu dacă vă daţi seama cu adevărat ce înseamnă ca un artist într-adevăr talentat, un om extraordinar, un profesor deosebit să picteze în condiţiile în care sănătatea, în mod normal, nu îi permite oricărui om să facă aşa ceva. Eu, dar şi alţi colegi care i-au fost aproape, ne-am minunat şi ne mândrim că avem un asemenea coleg”, a continuat Ovidiu Bărbulescu, care la vernisaj a dat citire unui mesaj transmis de la Bucureşti de profesorul universitar Ion N. Şuşală, doctor în Arte vizuale, fost coleg de facultate.
Crâmpeie din Craiova ori Făureştiul natal, trecute prin filtrul memoriei afective
Expoziţia „Din tainele luminii” reuneşte şi câteva creaţii din mai vechea perioadă a anilor ’70-’76, între care şi un autoportret, însă majoritatea lucrărilor sunt realizate din primăvara anului trecut şi până în urmă cu câteva săptămâni, atunci când Victor Pârlac a ridicat pensula de pe o expresivă „Natură statică cu ciuperci”.
„Prietenul marilor artişti craioveni, filosoful, omul de teatru care a fost I.D. Sîrbu a făcut o serie de cronici la expoziţiile lui Victor Pârlac şi nota că în spatele fiecărei tuşe de culoare pe care o pune acesta se află un efort intelectual deosebit, se află mâna unui foarte bun meseriaş, un artist care scrie, într-un fel sau altul, cu penelul o istorie a Craiovei. Un crâmpei îl aduce şi în această expoziţie”, amintea publicului Florin Rogneanu. Stau mărturie o reprezentare unică a străzii Horezu – căci până acum nu a fost surprinsă de nici un alt pictor –, o viziune asupra Bisericii „Sfânta Treime”, care, deşi aflată în plin centrul Craiovei, a fost pictată foarte rar, imagini trecute prin filtrul memoriei afective ale Bisericilor „Madona Dudu” şi „Sfântul Dumitru”, „Magazinului Englezul” şi unei curţi interioare de pe Lipscani, ori ale bătrânului Parc „Nicolae Romanescu”: „Podeţ”, „Casa lebedelor”, „Peisaj din parc”, „Restaurant în parc”. „Ceea ce surprinde cel mai mult este o oarecare libertate a gestului pe care nu am întâlnit-o până acum la Victor Pârlac. Simte nevoia să se exprime mai repede, mai rapid”, remarca managerul muzeului craiovean.
***
Pentru această expoziţie, cele care au fost şi vor mai fi, pentru pasiunea şi dăruirea de sine cu care a lucrat mereu, pentru dragostea de artă şi frumos, pentru cei 77 de ani pe care îi împlineşte – felicitări, Victor Pârlac! La mulţi ani şi sănătate i-au transmis şi colegii de breaslă: „Să aibă forţa să creeze în continuare, să rămână alături de noi pentru a putea gusta din tot ceea ce înseamnă frumosul! Îi transmitem toată dragostea şi toată forţa noastră spirituală unui om care o merită din plin!”.
Victor Pârlac s-a născut la 30 martie 1936, în comuna vâlceană Făureşti. După absolvirea Facultăţii de Arte Plastice din Timişoara, şi-a continuat studiile la Academia de Arte „Nicolae Grigorescu” din Bucureşti. A expus asiduu, din 1966 şi până în prezent, în personale (1974 – Teatrul Naţional din Craiova; 1983, 1987, 1990, 1993, 1995, 2003, 2011, 2012 – Galeria „ARTA” din Craiova; 1994, 1997 – Muzeul de Artă Calafat; 1996, 2006 – retrospective la Muzeul de Artă din Craiova), în expoziţii naţionale, interregionale şi interfiliale (Craiova, Deva, Petroşani, Tg. Jiu, Slatina). Nu lipsesc din palmaresul său expoziţiile de grup (cu Eustaţiu Gregorian,Vasile Buz sau George Vlăescu) sau colective, mai ales cele organizate de Muzeul de Artă din Craiova (Salonul Artiştilor Plastici Olteni – 1991-1998, 2000, 2001, 2004; „Pictori români peregrini prin lume” – 1998; „Oameni şi locuri” – 2002; Salonul Municipal de Artă – 2004-2011). Fundaţia „Marcel Guguianu” (1996), Inspectoratul Judeţean de Cultură (1996, 1998), Primăria Craiova (2000, 2001, 2003) şi Muzeul de Artă din Craiova (2011) i-au acordat, pentru pictură şi întreaga activitate artistică, premii, Diplome de Onoare şi de Excelenţă.
«În general, artiştii, vizualii cu deosebire, nu sunt comparabili, dar se disting între ei prin felul propriu în care luptă cu materia artei sau a artelor pe care le slujesc înzestraţi de Dumnezeu după chipul şi asemănarea lui, ca demiurgi incomparabili.
Fiecare creează în felul lui, folosind însă mijloace tehnice şi de expresie comune, motive sau subiecte care de la începuturile artei sunt aceleaşi. Fiecare are însă un nume şi un talent care se moşteneşte, o zestre cu care a venit pe lume şi cu datoria de a oferi semenilor noştri ca pe un exemplu de demnitate creatoare, în cazul lui Victor Pârlac creatoare de valori, care îl situează alături – nici mai sus, nici mai jos – de marii creatori de artă ai timpului nostru.
Fără a-l compara cu cineva anume, pentru sacrificiul de sine, Victor Pârlac este – şi nu spun o banalitate, dacă a rămas cum îl ştiu din tinereţile noastre comune – un poet inconfundabil al contrastelor cromatice spontane, dar echilibrate, al organizărilor compoziţionale prin care încearcă parcă să prindă pe pânză clipa adevărului suprem, adică a viului nemuritor, a viului din el şi din lumea lui, „arestată” pentru totdeauna de Victor Pârlac pentru cei care au venit să-l admire şi să evalueze cum se cuvine un Pârlac din lungul şir al neamului de talente olteneşti excepţionale». (Prof. univ. dr. Ion N. Şuşală – Bucureşti, 15 martie 2013)
