SUA şi Israel au atacat Iranul

0
2

În această dimineaţă, SUA şi Israel au lansat un atac “preventiv” asupra Iranului, scopul fiind eliminarea regimului “terorist” de la Teheran. Pentagonul a numit intervenţia din Iran “Operaţiunea Furia Epică”, iar Israelul şi-a intitulat operaţiunea “Răgetul Leului”. Preşedintele SUA, Donald Trump, a postat un videoclip pe platforma sa de socializare, Truth Social, şconfirmând că SUA a fost implicată în atacul asupra Iranului.

“Ora libertății voastre se apropie. Când vom termina, puneți mâna pe putere, aceasta va fi probabil singura voastră șansă în mai multe generații. Rămâneți la adăpost. Nu vă părăsiți casele. Este foarte periculos să ieșiți. Vor cădea bombe peste tot. Membrilor Gărzii Revoluției Islamice, forțelor armate și întregii poliții le spun astăzi: trebuie să depuneți armele și să obțineți imunitate totală, altfel vă așteaptă moartea sigură” a spus Trump.

Premierul israelian Benyamin Netanyahu a declarat: „Israelul şi Statele Unite au demarat o operaţiune pentru a elimina ameninţarea existenţială reprezentată de regimul terorist din Iran. Îi mulţumesc marelui nostru prieten, preşedintele Donald Trump, pentru leadershipul său istoric. De 47 de ani, regimul ayatollahului strigă „Moarte Israelului”, „Moarte Americii”. A vărsat sângele nostru, a ucis mulţi americani şi şi-a masacrat propriul popor. Acest regim terorist ucigaş nu trebuie să fie înarmat cu arme nucleare care i-ar permite să ameninţe întreaga umanitate. Acţiunea noastră comună va crea condiţiile necesare pentru ca curajosul popor iranian să-şi ia destinul în propriile mâini. A sosit momentul ca toate segmentele poporului iranian – persanii, kurzii, azerii, baluchii şi ahwazii – să se elibereze de jugul tiraniei şi să creeze un Iran liber şi paşnic”.

Iranul a denunțat atacurile Israelului și SUA ca o încălcare a integrității sale teritoriale și a suveranității naționale şi a replicat, lansând atacuri asupra a patru baze militare americane din Qatar, Bahrein, Kuweit și Emiratele Arabe Unite. Explozii puternice s-au auzit și la Ierusalim. Liderul suprem al Iranului, Ali Khamenei, nu se află la Teheran.

LĂSAȚI UN MESAJ

Comentariul
Numele

Operaţie antispam (completează):  *