SUA: Ce nu s-a mai întâmplat vreodată în Biroul Oval

0
599

Dacă Bild a titrat imediat “Trump l-a dat afară pe Zelenski” (foto), cu referire la disputa care a apărut între președintele american și omologul său de la Kiev, fotografia este mai mult decât sugestivă. Și, totuși, câteva detalii. Donald Trump l-a primit strângându-i mâna, cu observația ostentativă “Ești în uniforma completă”, aluzie la vestimentația nepotrivită pentru un asemenea eveniment. Cu toate acestea, comunicarea ulterioară, în prezența membrilor din anturajul celor doi președinți și a jurnaliștilor, s-a transformat treptat într-o discuție contondentă, încheindu-se printr-o sistare abruptă a dialogului. Donald Trump i-a adus mai multe observații liderului de la Kiev, iar vicepreședintele J.D. Vance i-a reproșat direct lipsa de respect și ingratitudinea. Discuția a avut accente dure și inflamante, stânjenitoare de-a dreptul, încât CNN a spus că întâlnirea “a escaladat într-un meci de strigături”. Trump i-a explicat lui Zelenski că va trebui “cu siguranță” să „accepte compromisuri, în perspectiva încheierii conflictului armat”. A menționat că și președintele Vladimir Putin dorește să pună capăt conflictului cât mai curând posibil și să încheie un acord, moment în care Zelenski l-a întrerupt, declarând că niciodată Kievul “nu va accepta încetarea focului” și „încheierea ostilităților din Ucraina nu va funcționa”. Schimbul de contre s-a accentuat de la un moment la altul. Donald Trump a spus: „Vă jucați cu viețile a milioane de oameni! Vă jucați cu al Treilea Război Mondial și ceea ce faceți este lipsă de respect pentru țara noastră”. A fost evocată de către Vance, iritat, lipsa de efective cu care se confruntă Kievul și lipsa de recunoștință. Donald Trump a pus o condiție dură la un moment dat: „Fie accepți un acord de reglementare, fie SUA își spală mâinile”. Mai târziu, avea să scrie pe contul personal că „la Casa Albă, Zelenski  se va putea întoarce când va fi pregătit pentru un acord de pace”.

Nervozitatea a fost maximă. Acordul “foarte corect” cu privire la resursele minerale strategice, care urma să fie semnat și discutate posibile garanții de securitate pentru Ucraina, odată cu încheierea războiului, a rămas în aer.