Pe 11 martie se va discuta problema Ştiinţei într-o şedinţă a CEx al FRF
Cu o lună înainte ca echipele de Liga I şi Liga a II-a să îşi depună dosarul de licenţiere, şeful Comisiei de Licenţieri din cadrul FRF, Viorel Duru, anunţă că Universitatea Craiova îşi poate depune dosarul. Acesta a precizat că echipa din Bănie poate depune dosarul atât pentru Liga I, însă cel mai probabil ar trebui depus pentru liga secundă, deoarece echipa a retrogradat pe cale sportivă. „La ora actuală, clubul Universitatea Craiova este repus în drepturi şi e membru afiliat la FRF, conform unei decizii date de instanţă pe care FRF o respectă. În acest condiţii gruparea din Bănie poate solicita primirea licenţei, teoretic şi de Liga I, dar mult mai practic de Liga a II-a deoarece ei erau retrogradaţi sportiv. Din câte cunosc, în data de 11 martie, va avea loc un Comitet Executiv, unde probabil se va discuta şi problema clubului craiovean, dar momentan nu cunosc care va fi ordinea de zi a şedinţei respective. Am văzut şi noi că Mititelu a solicitat înscrierea echipei în Liga I, dar eu nu pot să ştiu care va fi răspunsul solicitării dumnealui. Organele abilitate vor hotărî acest aspect”, a spus Viorel Duru. Decizia Comitetului Executiv al FRF de dezafiliere a Universităţii Craiova se află în atenţia procurorilor DNA în urma plângerii penale depuse de clubul oltean. La 15 noiembrie 2012, Curtea de Apel Bucureşti a admis şi cererea SC Fotbal Club U Craiova de suspendare a Hotărârii Adunării Generale a Federaţiei Române de Fotbal din data de 14 mai 2012 de validare a Hotărârii Comitetului Executiv al FRF nr. 6 din 20 iulie 2011, în care s-a decis excluderea provizorie a grupării patronate de Adrian Mititelu, până la soluţionarea irevocabilă a cauzei. Săptămâna trecută, Adrian Mititelu a solicitat printr-o adresă trimisă la FRF şi LPF înscrierea Universităţii Craiova în Liga I, expunând mai multe motive pentru care clubul ar avea dreptul să evolueze în acest eşalon. „Dacă jucăm în Liga I, Federaţia scapă şi ea de penalizări şi creşte şi interesul pentru fotbal. Eu cred că răspunsul va fi unul pozitiv, pentru că este o mare favoare pe care le-o facem noi celor din federaţie”, a declarat Mititelu.