Un jandarm de la Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Dolj a fost amendat cu 500 de lei şi este cercetat de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova după ce, duminică după-amiază, a lovit o minoră de etnie romă, într-o intersecţie din Craiova. Se pare că incidentul a pornit de la faptul că minora a încercat să spele parbrizul autoturismului, deşi el nu ceruse asta, şi nemulţumită de refuz, i-a lovit bărbatului maşina. Acesta, care era în timpul liber, a coborât şi a lovit-o pe minora de 11 ani, fiind oprit de trecători.Incidentul s-a petrecut duminică, în jurul orei 15.00 la intersecţia strazilor “Maria Tănase” cu bulevardul “Nicolae Titulescu”, în zona centrului comercial “Billa”, acolo unde minora, Elisabeta A., de 11 ani, spală, de obicei, parbrizele maşinilor. Se pare că a încercat să spele şi parbrizul maşinii personale a lui Florin Ionescu, care era pe locul din dreapta, la volan fiind soţia acestuia, deşi bărbatul nu ceruse acest lucru, şi supărată de refuz şi pentru că acesta n-a vrut să-i dea bani, i-a lovit maşina cu pumnul. Martorii au povestit că l-au văzut pe bărbat coborând din maşină şi luând-o la bătaie. “Nu mi-a venit să cred când am văzut că o lovea. Ne-a spus să-l lăsăm în pace că este poliţist. Am reuşit să îl imobilizăm şi am sunat la poliţie. Fetiţa era aproape leşinată când au venit medicii“ a spus Nicolae Macrean, în vârstă de 44 de ani, bărbatul care a sunat la 112.
La faţa locului a ajuns un echipaj de poliţişti de la Secţia 1 Craiova, jandarmul şi mama minorei, care o supraveghea pe fată de la distanţă, fiind duşi la audieri. Minora a fost transportată la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova, unde, după ce i-au făcut toate investigaţiile, medicii au constatat că suferise doar câteva leziuni minore, aşa că i-au dat drumul să plece acasă.
Parchetul de pe lângă Judecătoria Craiova a deschis o anchetă
“Jandarmul a fost fost audiat, poliţiştii sancţionându-l contravenţional conform prevederilor Legii nr. 61/1991 privind ordinea şi liniştea publică, cu amendă în valoare de 500 lei. Toate documentele întocmite vor fi înaintate, conform prevederilor legale, comandantului unităţii din care caresta face parte. Atât minora, cât şi mama ei au fost audiate de poliţişti şi, cel puţin deocamdată, nu au depus plângere împotriva bărbatului”, a declarat agent Amelia Căprărin, purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj
Florin Ionescu, în vârstă de 39 de ani, lucrează ca subofiţer în cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Dolj din anul 1994 şi nu a fost niciodată sancţionat. Reprezentanţii unităţii spun însă că un astfel de comportament nu este tolerat, chiar dacă bărbatul era în timpul liber. “După ce vom primi documentele întocmite de reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Dolj în cauză, inspectorul şef al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Dolj poate decide ca subofiţerul să fie trimis în faţa Consiliului de Onoare sau Consiliului de Judecată, conform Regulamentului Disciplinei Militare. Membrii Consiliului vor analiza şi vor stabili gradul de vinovăţie al subofiţerului şi sancţiunea disciplinară ce se impune. Astfel de comportamente nu sunt tolerate de unitatea noastră, chiar dacă evenimentul s-a petrecut în afara orelor de program”, ne-a declarat lt. Ion Ţapu, ofiţer de presă al IJJ Dolj.
Ieri după-amiază s-a sesizat şi Parchetul de pe lângă Judecătoria Craiova cu privire la acest incident. Potrivit comunicatului Parchetului, “din primele cercetări a rezultat faptul că, la data de 26.02.2012, în jurul orelor 15.00, în urma refuzului de a accepta spălarea lunetei autoturismului în care subofiţerul era pasager, de către partea vătămată, aceasta a lovit cu palma în caroserie, context în care subofiţerul a coborât şi i-a aplicat mai multe lovituri minorei. În urma expertizării medico-legale, minora a fost diagnosticată cu contuzie coloană cervicală şi lombară, fără leziuni osoase sau abdominale post traumatice. Cercetările continuă în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor de fapt şi stabilirii răspunderii judiciare”.
Ciorile sunt la putere!
Nu odata ne-am intilnit cu situatia in care s-a aflat jandarmul craiovean care intr-un fel ne-a razbunat pentru ceea ce de multe ori am indurat si noi la stopuri.Poate ca a cam exagerat administrindu-i corectia cam dura dar in esenta avea dreptate.Acei asa zisi spalatori de parbrize fara voia conducatorilor auto ne dispera cu agresivitatea lor atunci cind stationam la stopuri.Oricum,sanctiunea de 500ron care totusi e cam mare, mi se pare absolut suficienta pentru jandarm .
Comments are closed.