Aura de putere care îi înconjoară pe majoritatea şefilor de stat sau de guvern are un impact considerabil chiar şi asupra celei mai stabile personalităţi. Înconjuraţi de un aparat de pază personală, susţinuţi de un serviciu civil – cu nu puţini consilieri pe multiplii domenii – toate acestea conferă o izolare insidioasă cu consecinţele ei. Asasinarea legendarului premier suedez Olof Palme, în 1986, în timp ce se ducea acasă cu soţia de la un cinematograf din Stockholm, de la care se împlinesc astăzi 25 de ani, a schimbat multe. Crima a rămas nepedepsită, fiind considerată una dintre cele mai mari mistere ale criminalisticii moderne. A fost condamnat, în 1989, un om, Christer Pettersson, dependent de droguri, care ulterior a fost eliberat de o Curte de Apel. La 25 de ani de la moartea fostului premier, mass-media din Suedia este din nou scufundată în „cazul Palme”. Noi teorii sunt enunţate, precum cea a unui reputat criminolog, care demonstrează că ucigaşul a fost fie un poliţist, fie un militar. Pentru Joakim Palme, fiul cel mare al victimei, care a acordat un interviu pentru Le Monde, nu există nici o îndoială: Christer Pettersson este ucigaşul tatălui său. Mama sa l-a recunoscut. Unul dintre fraţii săi a văzut un om urmărindu-i părinţii, la ieşirea din casă. Joakim avea atunci 27 de ani. Îşi aminteşte de atmosfera extrem de conflictuală, pe scena politică, din acea iarnă. Olof Palme era pe cale să întreprindă o vizită în URSS şi nu puţini îl acuzau de „derapaj” de la miraculosul socialism nordic. Alte grupuri îl acuzau de dopaj şi de internarea într-un spital de psihiatrie. Încă de la începutul anchetei, ipotezele au înflorit şi s-au contrazis una pe alta. S-a vorbit de o pistă sud-africană, întrucât Olof Palme combătuse apartheidul, de sovietici, de CIA, de pista vietnameză, cehă, punându-i-se în cârcă rolul de mediator în războiul Iran – Irak, precum şi implicaţiile sale în vânzarea de arme către India. Au fost evocate serviciile secrete ciliene, dar şi kurzii, fasciştii croaţi, politicienii de extremă-dreapta suedezi. Toate aceste teorii, mai mult sau mai puţin plauzibile, nu l-au putut convinge pe Joakim Palme că adevăratul criminal ar fi altul decât Christer Pettersson. Şi motivul pentru care acest delicvent a fost autorul crimei derivă din relaţia sa cu un anume Lars Tingstrom, un condamnat la închisoare pe viaţă pentru mai multe atentate la începutul anilor 1980. După ce i s-a respins cererea de graţiere de Olof Lalme, Lars Tingstrom a trimis ameninţări autorităţilor şi lui Olof Palme din închisoare. În 2001, Christer Pettersson a povestit crima într-un ziar, după care a retractat. A murit în 2004. În timpul procesului din 1989, o probă esenţială furnizată de Lisbeth Palme, care prezenta o fotografie a lui Christer Pettersson, a fost respinsă întrucât fusese prezentată în presă înaintea confruntării. Povestea a rămas, cum se spune pe la noi, în „coadă de peşte”. Astăzi, Joakim Palme, membru al Partidului Social Democrat, conduce, în capitala Suediei, un institut de cercetări asupra viitorului. El consideră că „diferenţa între astăzi şi atunci este climatul politic, care şi-a pierdut agresivitatea specifică anilor 1980”. După ce pierduse alegerile în 1976 şi 1979, Olof Palme le-a câştigat pe cele din 1982 şi 1985, devenind o interesantă personalitate politică europeană şi un excelent premier, având în vedere starea de prosperitate a ţării sale.
