Primăria Municipiului Craiova anunţă că pentru desfăşurarea partidei de fotbal dintre echipele F.C. U CRAIOVA şi F. C. ARGEȘ, ce va avea loc, în ziua de 30.01.2022, pe Stadionul de Fotbal din incinta Complexului Sportiv Craiova, vor fi instituite restricții de circulație pe mai multe sectoare de drum.
Astfel, în ziua de 30.01.2022, intervalul orar 15:30 – 19:30, se va restricţiona circulaţia rutieră pe bld. Ilie Balaci, tronsonul cuprins între intersecţia cu bld. 1 Mai şi str. Gheorghe Bibescu până la intersecţia cu str. Râului.
Accesul în zona restricţionată va fi permis pentru mijloacele de transport în comun, pentru autovehiculele cu regim de circulaţie prioritară, pentru cele care transportă persoane cu dizabilități, care deţin permis acces valabil, pentru riveranii care nu au alt acces către proprietate, precum şi pentru autovehiculele televiziunilor care vor transmite evenimentul.