Cea mai scurtă vacanţă din istoria primei ligi din România este aproape de final. Meciul de deschidere al anului va fi cel dintre Universitatea Craiova şi Gaz Metan Mediaş, vineri seara. Fiind o perioadă destul de scurtă, majoritatea echipelor n-au apelat la schimbări majore sau nu au avut timp pentru campanii de achiziţii masive. Universitatea Craiova a fost cea mai zgârcită echipă la capitolul achiziţii, unicul transfer, unul de marcă, totuşi, fiind cel al fostului căpitan de la Dinamo, Dan Nistor. Deşi fanii, nemulţumiţi şi de revenirea pe banca tehnică a lui Cornel Papură, solicită aproape cu disperare alte achiziţii, clubul din Bănie pare inert la acest capitol. Chiar dacă au fost negocieri pentru aducerea unor jucători precum Săpunaru, Tamaş sau Screciu, niciunul dintre aceştia nu a poposit în Bănie, primii doi ieşind între timp din calculele conducătorilor Craiovei. Posturile de fundaş central, mijlocaş la închidere şi atacant sunt neacoperite suficient, ca valoare, la Universitatea, şi nici titularul postului de portar, Pigliacelli, nu este într-o postură prea plăcută, el intrând în colimatorul galeriei. Perioada de mercato este abia la început, aşa că mai pot apărea noutăţi şi în Bănie. Evident, acestea sunt excluse până la primul meci al anului, cu Gaz Metan. Deşi are un avantaj de 4 puncte şi al meciurilor directe cu prima echipă după Top 6, FC Botoşani, Universitatea Craiova nu este nici pe departe sigură de locul în play-off, având, pe hârtie, cel mai dificil program dintre formaţiile care pretind loc în sextetul fruntaş. Ştiinţa are meciuri directe cu Gaz Metan şi Viitorul, apoi deplasare lungă şi dificilă, la Iaşi, echipă care l-a instalat pe Mircea Rednic, iar în ultima etapă a sezonului regular în Bănie vine campioana, CFR Cluj. Chiar dacă în acea perioadă formaţia lui Dan Petrescu va fi preocupată şi de dubla din Europa League cu Sevilla, ardelenii pot forma fără probleme două echipe redutabile, iar asta s-a constatat şi în duelul din tur, când alb-albaştrii nu au reuşit niciun şut pe poarta unei echipe experimentale alcătuite de Petrescu.
Voluntariul, cea mai activă în mercato
Cea mai spectaculoasă campanie de achiziţii a reuşit-o chiar ultima clasată, FC Voluntari. O dată cu aducerea lui Mihai Teja pe banca tehnică, ilfovenii au transferat jucători importanţi, pe care dacă-i avea de la începutul campionatului, s-ar fi putut lupta lejer pentru play-off. Cel mai răsunător transfer al pauzei de iarnă l-a făcut campioana, CFR Cluj, care l-a repatriat pe Alex Chipciu, fără a plăti sumă de transfer, însă i-a oferit un salariu excelent. Nistor ar ocupa locul secund în topul achiziţiilor din această iarnă, iar podiumul ar fi completat de Cristi Ganea, care a revenit la Viitorul, după experienţa eşuată în Spania. „Schimbul” Hora-Olaru, dintre FCSB şi Mediaş, este unul de remarcat, precum şi întoarcerea a doi „fii risipitori” ai Astrei, Seto şi Fatai, gruparea lui Ioan Nicolae oferind impresia că vrea să se implice cu adevărat în lupta pentru titlu şi nu mizează numai pe cuplul Budescu-Alibec. Viitorul a mai recurs la o repatriere, cea a lui Chiţu, însă Hagi a şi cedat un jucător important, pe Lyes Houri, ajuns în Ungaria. Aşadar, mai active pe piaţa transferurilor au fost formaţiile din partea a doua a clasamentului, avizate şi că va urma o luptă teribilă pentru evitarea retrogradării, în play-out. Câteva echipe au efectuat schimbări şi pe banca tehnică, cazurile fiind: Craiova (Papură în locul lui Piţurcă), Hermannstadt (Miriuţă în locul lui Neagoe), Iaşi (Rednic în locul lui Teja) şi Voluntari (Teja în locul lui Bergodi).
În alcătuirea echipelor de bază am luat în calcul numai un jucător under 21 obligatoriu, ţinând cont că al doilea poate fi înlocuit imediat după startul partidelor.
Universitatea Craiova
Veniri: Nistor (Dinamo).
Plecări: Carlos Fortes, Kelic, Qaka, Ioniţă, Zakaric, Borţa, Baicu.
Echipa de bază: Pigliacelli – Martic, Bălaşa, Cosic, Bancu – Mateiu, Nistor, Cicâldău – Ivan, Koljic, Mihăilă. Antrenor: Cornel Papură (nou).
CFR Cluj
Veniri: Chipciu (Anderlecht), Ciubotariu (Dinamo).
Plecări: Culio, Peteleu, A. Mureşan, Mailat, Vâtcă, Paşcanu, Horj.
Echipa de bază: Arlasuskis – Ciubotariu, Vinicius, Boli, Camora – Chipciu, Bordeianu, Djokovic – Deac, Omrani, Traore. Antrenor: Dan Petrescu.
Astra
Veniri: Fatai (Dinamo Minsk), Seto (FS Rigas), Baicu (Craiova).
Plecări: Fl. Matei, Crişan, Miguel Santos.
Echipa de bază: Lazar – Enache, Tamaş, Dima, Radunovic – V. Gheorghe, Seto, Răduţ – Budescu, Fatai, Alibec.
FCSB
Veniri: Miron (Botoşani), Olaru (Gaz Metan).
Plecări: Hora, Ciorbadjinski, Moutinho, Tsomou, Salomao, Belu, Al. Stan, Adi Popa.
Echipa de bază: Bălgrădean – Creţu, Planic, I. Cristea, Panţâru – Oaidă, Vână, Moruţan – Man, Fl. Tănase, Fl. Coman. Antrenor: Bogdan Vintilă.
Gaz Metan
Veniri: Hora (FCSB), Juel-Nielsen (SonderjyskE), Butean (CFR), Moura (Dinamo).
Plecări: Olaru, Cikarski, Sanoh.
Echipa de bază: Pleşca – Butean, M. Constantin, Larie, Velisar – N. Roşu, Fofana, Ely Fernandes – Cardoso, Hora, S. Buş. Antrenor: Edi Iordănescu.
Viitorul
Veniri: Chiţu (Daejeon Citizen), Bârnoi (Poli Iaşi), Cr. Ganea (Bilbao).
Plecări: Houri, Eric, S. Filip, Calcan, Cojocaru.
Echipa de bază: Căbuz – Boboc, Ţâru, Ghiţă, de Nooijer – Vl. Achim, C. Matei, Cr. Ganea – Chiţu, Iancu, Rivaldinho. Antrenor: Gheorghe Hagi.
FC Botoşani
Veniri: Şeroni (UTA), Dugandzici (Osijek).
Plecări: Miron, Ongenda, Moussa.
Echipa de bază: Pap – Haruţ, Chindriş, Şeroni, Ţigănaşu – Rodriguez, Papa, M. Roman – Askovski, Ofosu, Dugandzic. Antrenor: Marius Croitoru.
Sepsi
Veniri: Celea (Mioveni), L. Fulop (Academia Pusckas), Kovacs (Ujpest), Dumiter (Chindia).
Plecări: Diakhite, Flores, H. Moldovan.
Echipa de bază: Niczuly – Dimitrov, Tincu, Barisic, Fl. Ştefan – Velev, Vaşvari, I. Fulop – Carnat, Karanovic, L. Fulop. Antrenor: Leo Grozavu.
Dinamo
Veniri: V. Lazăr (Umraniyespor), Skovajsa (Trencin), Kostrna (Streda).
Plecări: Ciobotariu, Nistor, Klimavicius, M. Popescu, Bejan.
Echipa de bază: Piscitelli – Kostrna, Puljic, R. Grigore, Skovajsa – Sorescu, I. Filip, Mrzljak, Fabbrini – Perovic, Montini. Antrenor: Duşan Uhrin.
Hermannstadt
Veniri: Tiago Almeida (Viseu), Dobrosavlevici (Chiajna), Ad. Bălan (Poli Iaşi),
Plecări:
Echipa de bază: Figueiredo – Tiago Almeida, Viera, Dobrosavlevici, Opruţ – Pires, Dâlbea – P. Petrescu, David Caiado, Debeljuh – Ad. Bălan. Antrenor: Vasile Miriuţă (nou).
Poli Iaşi
Veniri: De Iriondo (Union de Santa Fe), Chacana (Moron), Grădinaru (Chiajna), Klimavicius (Dinamo), Omoh (Mjallby), Luckassen (Almere).
Plecări: Loshaj, Ad. Bălan, Bădic, Cobrea, Assulin, Diallo, R. Lopes.
Echipa de bază: Târnovanu – Grădinaru, Frăsinescu, Klimavicius, A. Radu – Platini, De Iriondo, Passaglia, Omoh, Chacana – A. Cristea. Antrenor: Mircea Rednic (nou).
Chindia
Veniri: C. Barbu (FC Argeş), Diallo (Iaşi), Berisha (Velez Mostar).
Plecări: Cucu, Voduţ, Dumiter.
Echipa de bază: Aioani – Martac, Benga, Diallo, Leca – V. Raţă, Bic, L. Mihai – Neguţ, Berisha, Cherchez. Antrenor: Viorel Moldovan.
Clinceni
Veniri: N’Dongala (Cerno More Varna), Humanes (Slavia Sofia), Horj (CFR Cluj), Ventura (Sered), Albu (Chiajna), Moussa (Botoşani).
Plecări: L. Buş.
Echipa de bază: Vâlceanu – G. Matei, Albu, Humanes, Pârvulescu – Ventura, N’Dongala, Cebotaru – Merloi, Moussa, Vojtus. Antrenor: Ilie Poenaru.
FC Voluntari
Veniri: Eric de Oliveira (Viitorul), Pascanu (CFR Cluj), Morar (Panetolikos), Sanoh (Gaz Metan), Craiu (CD Roda), Cojocaru (Viitorul), de Lucas (Xanthi).
Plecări: Papazoglou, Ebralidze, Harrer, Nica.
Echipa de bază: Cojocaru – Belu, Paşcanu, Armaş, Vlad – de Lucas, Gorobsov, Laidouni, Eric, Măţan – Morar. Antrenor: Mihai Teja.