Milos Zeman a câştigat alegerile din Cehia, obţinând un nou mandat prezidenţial

0
435

Preşedintele în funcţie din Republica Cehă, Milos Zeman, în vârstă de 73 de ani, a câştigat un al doilea mandat prezidenţial, obţinând un procent de 52% din voturi, în detrimentul academicianului Jiri Drahos, care nu deţine experienţă politică. Al doilea scrutin prezidenţial din Cehia s-a desfăşurat vineri, 26 ianuarie şi sâmbătă, 27 ianuarie. Milos Zeman, a câştigat primul tur al alegerilor prezidenţiale, cu 39% dintre voturi. „Oponentul meu este cineva care nu a practicat încă politică”, a declarat Zeman, vineri, depunându-şi votul. Zeman, catalogat ca fiind pro-rus, este împotriva imigranţilor şi l-a sprijinit pe Donald Trump în alegerile prezidenţiale din SUA, în 2016. Tot în 2016, acesta a cerut organizarea unui referendum privind prezenţa Cehiei în Uniunea Europeană şi NATO, afirmând că totuşi susţine apartenenţa ţării sale la cele două organizaţii. Totodată, Zeman a promovat apropierea de Rusia şi China şi a criticat decizia Germaniei de a primi imigranţi din ţări musulmane.