Mali: Aviaţia franceză a distrus casa liderului grupării Ansar Dine

0
340

Aviaţia franceză a bombardat, ieri, poziţiile islamiste din regiunea Kidal, nord-estul Mali, distrugând în special casa liderului grupării Ansar Dine, informează AFP. „Au avut loc lovituri aeriene în regiunea Kidal (1.500 de kilometri de capitala Bamako). Aceste lovituri au vizat în special casa lui Iyad Ag Ghaly de la Kidal şi o tabără militară în acelaşi oraş”, a declarat o sursă maliană din domeniul securităţii. „Armata franceză a tras asupra taberei militare de la Kidal, distrugând casa lui Iyad Ghaly. Au fost, de asemenea, atacuri ale aviaţiei franceze în vestul Kidal, în apropiere de satul natal al lui Iyad Ghaly”, a declarat la rândul său un ales local din acea regiune. Kidal şi regiunea din jurul său sunt fieful grupării Ansar Dine. Condusă de Ghaly, fost militar şi figură a rebeliuni tuarege din anii 1990, această mişcare a reapărut la lumină în 2012, după ce a fost întărită cu combatanţi care aparţin ramurii maghrebiene a Al-Qaeda. Kidal a fost primul oraş cucerit de rebelii tuaregi şi grupările islamiste în luna martie 2012. Sâmbătă, soldaţii francezi şi malieni au preluat controlul asupra aeroportului Gao, un alt bastion islamist, amplasat la 1.200 de kilometri de Bamako. Preşedintele în exerciţiu al Uniunii Africane (UA), Thomas Boni Yayi, a salutat, ieri, intervenţia militară franceză în Mali, regretând faptul că UA nu a putut reacţiona mai rapid pentru a apăra unul dintre statele membre, transmite AFP. „Ţin să salut Franţa care, în faţa reacţiilor întârziate ale Uniunii Africane şi ale comunităţii internaţionale, a făcut ceea ce noi ar fi trebuit să facem de mult timp pentru a apăra o ţară membră”, a declarat Yayi în ultimul său discurs în calitate de preşedinte al organizaţiei panafricane, post pe care îl ocupa de un an. AFP precizează că premierul etiopian, Hailemariam Desalegn, a fost desemnat ieri, la summitul UA de la Addis Abeba, în funcţia de nou preşedinte în exerciţiu al organizaţiei panafricane.