Un grav accident rutier s-a petrecut, în această după-amiază, pe DN55, în comuna Moțăței. La faţa locului, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Calafat au stabilit că un autoturism condus spre Calafat de un bărbat de 60 de ani, din Băilești, la efectuarea unui viraj la stânga a fost lovit de o mașină care circula din sens opus, la volanul cărei se afla un tânăr de 20 de ani, tot din Băilești.
În urma accidentului, cinci persoane au fost transportate la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale și investigații suplimentare. Au intervenit două echipaje SMURD, două echipaje SAJ și unul pentru descarcerarea a două victime.
Politiștii continuă cercetările în vederea stabilirii împrejurărilor în care s-a produs accidentul, în cauză fiind intocmit un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.