Ingeniosul slogan al studenţilor francezi din martie 1968 rămâne memorabil. Ruşii nu au comentat încă ultimul proiect de acord de pace şi dacă ne uităm, fie la planul american de 28 de puncte, fie la planul de 19 pucte, versiunea rafinată europeană, există chestiuni care –raţional vorbind- nu reflectă situaţia de pe teren. Unde realitatea este dură: Ucraina nu poate câştiga acest război, după toate aparenţele, dar ar putea pierde catastrofal. Diplomaţia se arată prudentă în privinţa unor negocieri, care să pună capăt ostilităţilor din Ucraina. Iată de ce. Pentru Kiev şi aliaţii săi, prizonieri ai cadrului moralist al discuţiei, doar o înfrângere completă a Rusiei este acceptabilă. Speranţele sunt deşarte şi se mai reazemă, în eventuale schimbări la Moscova şi schimbări politice în America. Apoi, nu există deplină unitate nici la Casa Albă. Washingtonul este totuşi mai rezervat, dar nu în întregime, conştient că teatrele de operaţiuni spun altceva decât suita de summit-uri. În urma discuţiilor purtate la Geneva, SUA reprezentată de Marco Rubio şi delegaţia ucrainiană au ajuns la un acord –versiunea rafinată- de reafirmare a faptului că orice acord viitor trebuie să respecte pe deplin suveranitatea Ucrainei. Donald Trump a spulberat speranţele Kievului de a organiza un summit pentru săptămâna aceasta şi pe Truth Social a anunţat: secretarul armatei americane Dan Driscoll se deplasează în Ucraina, iar Steve Witkoff la Moscova pentru continuarea negocierilor vizând pacea. Dar mai există şi alte… abordări. Sediul „coaliţiei celor dispuşi”, stabilit lângă Paris, la Mont-Valerien, un complex militar bine păzit, ascuns vederii, găzduieşte o echipă de planificatori de scenarii pentru desfăşurarea forţelor de reasigurare a Ucrainei când Rusia va accepta un armistiţiu pe câmpul de luptă. 35 de ţări occidentale şi non-occidentale au promis sprijinul pe termen lung faţă de Ucraina. Să revenim: planul iniţial imperfect, din perspectiva Moscovei, era acceptat ca o bază de discuţie. Şefa politicii externe a UE a rezumat destul de bine nivelul de deziluzie din rândul elitei europene: „Nu am auzit de nici o concesie din partea Rusiei, care dacă ar fi vrut pacea ar fi putut accepta un armistiţiu necondiţionat cu mult timp în urmă”. Fiindcă istoria militară o învaţă pe Kallas că orice armată care obţine victorii pe câmpul de luptă, fie şi cu pierderi mari, se opreşte periodic pentru a face concesii părţii adverse. Altfel, n-ar fi… corect. Înaintea sosirii lui Rubio în Elveţia se credea că vicepreşedintele J. D. Vance, prin intermediul omului său Dan Driscoll, conduce negocierile. Până la sfârşitul weekend-ului Rubio a preluat frâiele discuţiei care au devenit… mai flexibile. Şeful diplomaţiei americane a schimbat abordarea negocierilor cu Ucraina, mult mai convenabil aliaţilor europeni. Cei care susţin că „planul Trump” face jocul Kremlinului nu greşesc în totalitate: acordă Rusiei o parte din ceea ce Moscova clamează de ani de zile. Moscova n-are treabă cu tot teritoriul Ucrainei, şi nici nu priveşte spre Londra sau Lisabona. Consideră însă acum, că eforturile europene de a juca un rol în rezolvarea conflictului sunt „inutile”, chiar dacă activitatea diplomatică s-a febrilizat în jurul planului american. Mirnohrad şi Pokrovsk două oraşe vecine din regiunea Doneţk, adevărate fortăreţe, sunt complet înconjurate de forţele ruseşti. Ruşii mai susţin că au cucerit Kupianskul săptămâna trecută şi se apropie de Huliaipole. Ultimele oraşe importante din regiune, Sloviansk şi Kramatorsk, o centură de fortăreţe, încă rezistă.
