Voleibaliştii Craiovei, învinşi acasă de Dinamo

0
276

Început de sezon sub aşteptări pentru voleibaliştii de la SCMU Craiova, care au pierdut al patrulea meci din ultimele cinci, două dintre ele chiar pe teren propriu. Într-o Polivalentă garnisită cu o suprafaţă de joc specială, de cupe europene, băieţii lui Dan Pascu au cedat în faţa rivalei Dinamo Bucureşti, în cadrul etapei a 7-a din Divizia A1, scor 1-3 (25-22, 25-17, 17-25, 25-23). Au jucat pentru SCMU Craiova: Stohr, Cuk, Hernandez, Călin, Finolli, Krstic, Diaconescu – libero, Jimenez, Tarța, Ocunschi, Paz.

“Dinamo a fost echipa mai bună decât noi. Marea problemă pentru noi este că atunci când pierdem puncte echipa se demoralizează, iar din punctul meu de vedere nu ai voie să faci aşa ceva, însă sper să rezolvăm această problemă” a spus Dan Pascu.

“Două seturi am fost echipa mai bună, am dominat, iar în setul trei a intrat Tarţa şi a făcut 2-3 atacuri şi ne-am speriat, am vrut să facem dintr-o singură lovitură 25 de puncte şi asta nu se poate deocamdată în volei. Sunt bucuros că ne-am revenit în setul 4 şi am început din nou să jucăm, cu mintea rece şi cu inima caldă. Nivelul este destul de bun în campionat, mult peste ce se joacă în campionatul german, dar nici sub Franţa sau Belgia nu suntem, primele 6-7 echipe joacă foarte bine” a spus Stelian Moculescu, antrenorul lui Dinamo.

Pentru SCM Universitatea Craiova urmează returul cu Radnički Kragujevac, din CEV Cup, miercuri, de la ora 19.00, în Sala Polivalentă, sârbii impunându-se cu 3-2 în prima manşă a 16-imilor. În campionat, formaţia din Bănie este mai jos ca oricând în ultimul deceniu, pe locul 6, cu 12 puncte, lider fiind Corona Braşov, echipă antrenată de Laurenţiu Lică.