10.000 de arbori și arbuști, plantați în Pădurea Comunitară Cama

0
269

Peste 2500 de bucureșteni s-au alăturat anul acesta evenimentelor organizate de Asociația MaiMultVerde în diferite zone ale capitalei. Programul În Aer Liber, susținut de Metropolitan Life, are ca scop constituirea și dezvoltarea unei comunități urbane pasionate de activități în aer liber și preocupate, în același timp, de protecția mediului.

În acest context, peste 100 de voluntari s-au alăturat zilele trecute la Giurgiu, în Pădurea Comunitară Cama, pentru a începe acțiunea de plantare manuală a celor 10.000 de arbori și arbuști incluși în obiectivele proiectului. Totodată, în luna martie a acestui an, un total de 50.000 de puieți au fost înrădăcinați pe malurile canalului Cama cu sprijinul Metropolitan Life SAFPAP, campania de plantare fiind făcută în numele primilor 50.000 de participanți care au solicitat transmiterea informării anuale prin e-mail și care, astfel, au renunțat la versiunea printată a documentului pe tot parcursul anului precedent.

 Tururi ghidate, evenimente comunitare și activități de educație de mediu în școli

Programul În Aer Liber a debutat de Ziua Internațională a Mediului din data de 5 iunie 2022, atunci când peste 70 de bucureșteni au participat la un tur ghidat cu bicicletele pe Lacul Morii din Sectorul 6 al Capitalei.

Pe tot parcursul verii, au avut loc în București 3 tururi ghidate cu bicicleta, două tururi pietonale, o acțiune de igienizare și 5 evenimente comunitare, organizate cu sprijinul grupurilor de inițiativă din zone precum Grozăvești, Tineretului, Cotroceni, Cișmigiu și Floreasca. De asemenea, au fost cartate 6 trasee care pot fi străbătute cu bicicleta sau pe jos în diferite zone ale Bucureștiului.

Începând cu luna septembrie, 5 școli din București au fost implicate în acțiuni educaționale de mediu, elevii având posibilitatea de a participa la ateliere de grădinărit, de reutilizare creativă a deșeurilor, precum și la proiecții de film documentar despre protejarea mediului. Mai mult, la Școala Nr. 190 din Sectorul 4, a fost amenajat un spațiu educațional în aer liber pentru elevi și profesori. Toate acțiunile din cadrul programului În Aer Liber, organizat de Asociația MaiMultVerde, pot fi vizualizate pe site-ul www.inaerliber.ro.