Numele meu este Ana Ţurcanu, sunt studentă în anul IV la Facultatea de Drept şi Ştiinţe Sociale şi sunt originară din Basarabia. Alegerile parlamentare din data de 30 noiembrie 2014 au o importanţă deosebită pentru viitorul Republicii Moldova, întrucât în această zi atât eu cât şi concetăţenii mei vom decide soarta acesteia pentru următorii 4 ani. Votul reprezintă deopotrivă un drept fundamental cât şi o obligaţie cetăţenească, de aceea voi vota, căci am o datorie morală faţă de patria mea şi nu vreau ca alţii să-mi aleagă viitorul. Pe 30 noiembrie voi vota pentru un parcurs pro-european, deoarece consider că locul Republicii Moldova este în marea familie europeană. Această alegere este una conştientă, căci doar Uniunea Europeană ne poate asigura o dezvoltare durabilă şi o stabilitate economică. Doar împreună putem influenţa rezultatul de aceea îmi voi convinge rudele şi prietenii să meargă la vot şi să voteze forţele pro-europene, căci nu putem admite reîntoarcerea la guvernare a partidelor comuniste. Fac apel către toţi cetăţenii Republicii Moldova să nu fim indiferenţi şi să ne mobilizăm pe 30 noiembrie într-un număr cât mai mare la urnele de vot căci acum puterea se află în mâinile noastre, să fim noi schimbarea . Doar împreună facem puterea !