A 4-a înfrângere consecutivă în campionat (2-3) la Brentford, a 5-a în 6 meciuri din toate competiţiile şi semnele unei posibile crize se intensifică. Liverpool va întâlni pe Crystal Palace în Cupa Ligii, Aston Villa şi Manchester City în campionat şi pe Real Madrid în Liga Campionilor. Echipa „construită” de Arne Slot nu are încredere, relaţii de joc, determinare. Mohamed Salah, marcatorul din sezonul trecut e de nerecunoscut şi poate golul de sâmbătă să-l mai remonteze. Fundaşii centrali Virgil Van Dijk şi partenerul său Ibrahime Konate greşesc meci de meci, confirmând că nimic nu merge bine. Liverpool l-a înstrăinat pe Quansah, l-a pierdut pe Giovanni Leoni adus de la Pisa, grav accidentat, s-a eşuat în transferul lui Marc Guehi şi l-a… „admirat” pe Sepp Van den Berg, pe care îl adusese în 2019 pentru 1,3 mil. euro, acum un adevărat stâlp în centrul defensivei lui Brentford.

















