Republica Moldova: Dezbatere electorală acidă între Maia Sandu şi Alexandr Stoianoglo, la Palatul Republicii

0
414

Preşedintele în exerciţiu Maia Sandu şi fostul procuror general Alexandr Stoianoglo, candidaţii (ambii cu cetăţenie română) care au acces în turul doi de scrutin al alegerilor prezidenţiale, s-au întâlnit pentru prima dată, faţă în faţă, în actuala campanie electorală. Confruntarea celor doi, care a început la ora 10.00, a fost fără moderator, dar cu câteva reguli stricte. Fiecare candidat a avut dreptul la 10 întrebări. Maia Sandu şi-a lăudat mandatul cum era şi firesc. Alexandr Stoianoglo i l-a atacat, pe alocuri cu fermitate, invocând între altele prigoana politică penală împotriva primarilor de altă culoare politică şi a adversarilor politici şi comenzile acesteia în justiţie. Maia Sandu n-a rămas datoare şi încă din debut l-a etichetat pe Stoianoglo drept un „cal troian”. Opţiunea pro-europeană a fost însă subliniată repetat, în mesajele ambilor candidaţi. Alexandr Stoianoglo a spus că în ultimii 30 de ani Republica Moldova nu a realizat cu România nici un proiect investiţional regional, care să apropie ţara sa de UE, fiind contrazis cu argumente de Maia Sandu.