Pentru a 4-a oară consecutiv, Lia Olguţa Vasilescu a depus vineri după-amiază jurământul, în calitate de primar al Craiovei. E un eveniment de luat în seamă. Dezinvoltă, lipsită de orice inhibare de circumstanţă, care îi este de altfel străină, de regulă, primăriţa Craiovei stăpâneşte de acum, dacă nu mai demult, toate „secretele” demnităţii de primar de mare municipiu. Pentru care probează vocaţie autentică. N-a fost aleasă „în delir”, dar Craiova, multă vreme considerată anactronic „oraş roşu”, are un electorat heteroclit, matur, european, şi dacă este ceva care contează, în opţiuni, sunt faptele, înaintea apartenenţei la o formaţiune politică sau alta. Şi aici, pe acest tărâm, primăriţa Craiovei a convins: în alocuţiunea ei, după depunerea jurământului a amintit, între altele, de avizul de oportunitate pentru noul spital de pediatrie care urmează să se construiască, spitalul regional, a cărui construcţie a intrat în linie dreaptă, o nouă sală mare de sport, şi alte investiţii de anvergură, aflate în curs de derulare. N-a inventariat exigenţe abstracte. Le-a întruchipat. N-a distribuit platitudini, fiindcă discursul ei are calitate. Pe pagina ei de socializare o susţinătoare a scris doar atât: „pentru că este unică”. E o părere, a unei simpatizante, dar poate îndreptăţită. Ceea ce o defineşte însă este altceva, străin multora: veşnica nemulţumire de sine. Vrea mereu mai mult pentru marele municipiu pe care îl administrează. Vrea cu ardoare dobândirea unei vocaţii turistice, culturale şi nu numai. Întreţine deja un har de autoritate administrativă. Cunoaşte Craiova, în toate arterele ei, ca pe propria locuinţă. Cu sau fără simpatii mărturisite, pentru persoana ei, primarul Craiovei, la al 4-lea mandat, este unul de top la nivelul ţării. Care se bucură de respectul cuvenit, fiind luată în seamă de toţi miniştrii, indiferent de culoarea lor politică.
