O întâlnire cu ilustraţii şi figurine cu subiect istoric

0
459

La sediul Alliance FrancaiseFiliala Craiova, din strada „Romain Rolland” nr. 7, are loc astăzi, cu începere de la ora 18.00, evenimentul „Istoria prinde culoare. O întâlnire cu ilustraţii şi figurine cu subiect istoric”. Participă Radu Olteanunul dintre cunoscuţi şi apreciaţi ilustratori români, mai ales pe teme istorice – şi invitaţii săi: Bogdan Păpuşă şi Nicolae Mihai. Moderator, Dodo Niţă. În prim plan: arta miniaturilor, pe lângă expoziţia de figurine cu subiect istoric urmând să aibă loc şi proiecţii video.

Fără doar şi poate, pasiunea pentru istorie este cea care îi leagă în primul rând pe participanţii la evenimentul de astăzi, apoi cea pentru lumea modelării şi pictării figurinelor, la scară mică şi foarte mică.

Artistul Radu Oltean s-a născut la Bucureşti, pe 7 iulie 1970, iar în 1997 a absolvit secţia de grafică a Universităţii de Arte din capitală. S-a îndreptat spre ilustraţia istorică imediat după ce a terminat facultatea, atras fiind de istoria medievală a saşilor şi de antichitatea daco-romană. Aşa a ajuns la Editura Humanitas, unde a ilustrat trei volume de popularizare a istoriei scrise de Neagu Djuvara: „Cum s-a născut poporul român” (ilustraţii împreună cu Simona Bucan), „Mircea cel Bătrân şi luptele cu turcii”, „De la Vlad Ţepeş la Dracula Vampirul” (ediţia în limba engleză, în 2016). În paralel, a colaborat vreme de mai mulţi ani cu revista „National Geographic”, unde a ilustrat diverse  articole despre animale, geologie şi istorice. Apoi, vreme de alţi  câţiva ani, a desenat mai multe serii de timbre poştale cu animale şi monumente istorice, pentru Romfilatelia. Ulterior se va specializa în ilustraţie  istorică mare, reprodusă pe afişe educaţionale. Cele mai recente proiecte ale sale includ cărţile „Cetăţi, castele şi alte fortificaţii din România de la începuturi până spre anul 1540” (Art Historia, Bucureşti, 2016) şi „Bucureşti Belle-Epoque” (Art Historia 2017). Lucrează la două proiecte dedicate castelelor şi cetăţilor din România după anul 1540 şi oraşului Sinaia în vremea monarhiei.

Arta în miniatură pe care o practică depăşeşte, de multe ori, forma unui simplu hobby pentru cei doi invitaţi de astăzi ai artistului, amândoi craioveni. Economist de profesie, Bogdan Păpuşă este pasionat de arta miniaturilor şi în special de figurinele cu subiect istoric sau fantasy. Este autor al mai multor lucrări, la diferite scări (28-200 mm) premiate la concursuri de profil, la Alba Iulia (2015), membru al grupului de figurinişti care se reuneşte permanent în Vâlcea, la  atelierul „Istoria în miniatură”. Nicolae Mihai este istoric, autorul mai multor lucrări (28-200 mm) premiate la saloane internaţionale de modelism istoric de la Alba Iulia (2015) şi Tula, Rusia (2017). Este iniţiator al proiectului „Istoria în miniatură” (două ediţii, 2016, 2017), găzduit de Muzeul „Nicolae Bălcescu” din judeţul Vâlcea.

Moderatorul întâlnirii de astăzi, Dodo Niţă, este reputat specialist al universului benzilor desenate, iniţiatorul mai multor saloane şi evenimente culturale de profil din România, invitat permanent al unor manifestări de specialitate din Belgia, Franţa, autor sau coautor al unor lucrări de referinţă.