Craiova: Pieton băut accidentat în timp ce traversa strada neregulamentar

0
456

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Dolj, un pieton băut a fost accidentat, în aceată după-amiază, în timp ce traversa neregulamentar strada, între restaurantul Simplon şi Peco Consul. Titel Cazacu, de 68 de ani, din Craiova, s-a angajat în traversarea străzii prin loc nepermis şi nesemnalizat corespunzător, şi a fost lovit de un autoturism Skoda, condus de Florin Militaru, de 29 de ani, din localitatea doljeană Moţăţei. Atât conducătorul auto, cât şi pietonul, au fost testaţi cu aparatul etilotest, stabilindu-se că cel din urmă avea o concentraţie de 0,53 mg/l alcool pur în aerul expirat. A fost transportat la spital, din fericire cu leziuni care nu îi pun viaţa în primejdie, iar în cauză, poliţiştii Biroului Rutier Craiova au întocmit dosar penal şi continuă cercetările sub aspectul comiterii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.