Omul de azi și setea după sens – Trăim într-o vreme în care omul aleargă mult, dar adesea fără țintă. Își caută fericirea în lucruri trecătoare, în comparații, în recunoașterea lumii. Caută să fie apreciat, aplaudat, validat. Însă, în toată această alergare, adesea uită de cel mai simplu adevăr: că viața nu se măsoară în câte vorbe spui, ci în câte fapte vii lași în urmă. În goana după afirmare, mulți își pierd tocmai izvorul sufletului — smerenia. Iar când smerenia se pierde, sufletul seacă. Nu pentru că Dumnezeu ar pleca, ci pentru că omul își zidește singur un zid între el și harul Lui.
Aici prinde viață o pildă veche, plină de înțeles. Se spune că un om, însetat după o cale lungă prin pustiu, a găsit o fântână. A alergat spre ea, crezând că se va răcori. Dar când s-a aplecat, a văzut că fântâna era aproape secată. Niciun firicel de apă nu mai curgea, doar o umezeală abia vizibilă pe pereții de piatră. Omul nu s-a descurajat. Cu răbdare, a adunat umezeala cu o bucată de pânză, a stors-o în palmă și a băut câteva picături.Nu era mult, dar era viață. Această imagine vorbește despre sufletul nostru atunci când trăim fără fapte vii. Rugăciunea poate fi frumoasă, biserica plină, vorbele cucernice, dar dacă nu se naște și o faptă bună, un gest de milă, o lacrimă de iertare, totul rămâne doar umezeală pe pereți. Un semn că acolo a fost cândva apă vie, dar acum e doar amintirea ei.
Ce este smerenia adevărată
Smerenia nu înseamnă a te umili, ci a te așeza la locul tău firesc înaintea lui Dumnezeu.
Sfântul Isaac Sirul spunea: „Smerenia este haina dumnezeirii. Căci Cuvântul S-a îmbrăcat în ea când S-a făcut om.”
A fi smerit înseamnă a recunoaște că fără Dumnezeu nu poți face nimic bun pe deplin, dar și a vedea în aproapele tău chipul aceluiași Dumnezeu.
Smerenia se vede în lucrurile mici:
- în felul cum asculți fără să întrerupi;
- în cum mulțumești chiar și pentru o mustrare;
- în cum te rogi pentru cel care te-a rănit;
- în cum nu te lauzi cu binele făcut.
Omul smerit nu se teme să greșească, pentru că știe că greșeala poate fi o școală a inimii. El nu caută lumina reflectoarelor, ci lumina dinăuntru. Smerenia adevărată nu se măsoară în vorbe, ci în liniștea cu care trăiești fiecare zi, știind că tot ce ai este dar.
Faptele – semnele vieții din lăuntru
Credința este vie doar când rodește fapte. Sfântul Apostol Iacov spune limpede:
„Credința fără fapte este moartă.” (Iacov 2, 26)
Dar nu orice faptă, ci fapta făcută cu dragoste și fără așteptare de răsplată. O cană cu apă oferită celui însetat, o vizită la un bolnav, o vorbă bună spusă unui om deznădăjduit – acestea nu sunt gesturi mărunte. În ochii lui Dumnezeu, ele sunt izvoare. Uneori credem că pentru a face bine trebuie să avem mult: bani, timp, influență. Dar Domnul nu cere mult – cere sinceritate. El privește nu la mărimea faptei, ci la curăția inimii care o face.
A fi viu prin fapte înseamnă a trăi credința ta zi de zi:
- să ierți chiar și când nu ești iertat;
- să ajuți chiar și când nimeni nu vede;
- să rămâi drept chiar și când toți aleg scurtătura.
Omul viu prin fapte nu are nevoie de aplauze. Bucuria lui este însăși pacea sufletului, aceea care vine când știi că ai făcut bine fără să aștepți ceva în schimb.
Fântâna sufletului – între uscăciune și revărsare
Fiecare om are înlăuntrul său o fântână. Uneori ea e adâncă și plină, alteori pare aproape secată. Zilele de uscăciune vin peste oricine. Rugăciunea pare grea, inima e rece, faptele par lipsite de sens.Dar chiar și atunci, pe pereții fântânii se mai vede umezeala harului.Așa cum omul din pildă a adunat picături de viață din umezeala pereților, tot așa și noi putem aduna har din lucruri mărunte:
- rugăciune spusă printre lacrimi,
- faptă bună făcută chiar și cu oboseală,
- clipă de tăcere în loc de ceartă,
- un „Doamne ajută!” spus din inimă.
Dumnezeu nu disprețuiește picăturile noastre. Din ele face izvor. El nu cere să aduci râuri de virtuți, ci să păstrezi umezeala credinței. De acolo va porni din nou viața. Smerenia este cheia care redeschide izvorul. Când spui din inimă: „Doamne, fără Tine nu pot”, apa începe să curgă.
Cum trăim practic smerenia și fapta bună
Smerenia nu este doar o stare sufletească, ci un mod de a trăi. Iată câteva chipuri prin care ea se arată în viața de zi cu zi:
- Ascultarea – a-l asculta pe celălalt fără a-l judeca.
Ascultarea nu este slăbiciune, ci respect pentru taina din celălalt. - Răbdarea – a nu răspunde cu aceeași monedă.
Răbdarea e dovada că inima ta e mai mare decât ofensa primită. - Milostenia discretă – a face bine fără să spui.
O faptă tăcută cântă mai frumos în cer decât o mie de laude pe pământ. - Recunoștința – a mulțumi chiar și pentru încercări.
Cel care mulțumește în necaz arată că a înțeles că și suferința poate fi o binecuvântare. - Iertarea – a nu purta în tine o rană, ci a o transforma în rugăciune.
În toate acestea, fapta și smerenia se împletesc. Una fără alta nu rodește.
A fi viu prin fapte – semnul că Dumnezeu trăiește în tine
Când sufletul se hrănește cu smerenie, faptele devin firești. Nu mai sunt un efort, ci o respirație a inimii. Omul care trăiește astfel este viu, chiar dacă lumea nu-l observă. El poartă în sine o lumină tăcută care dă viață celor din jur. În fiecare zi avem șansa de a face o faptă vie:
- vorbă de încurajare;
- iertare oferită;
- rugăciune pentru cineva aflat în suferință;
- un zâmbet sincer.
A fi viu prin fapte nu înseamnă doar a fi activ, ci a fi treaz sufletește, a nu lăsa iubirea să adoarmă.
Concluzie – picătura care reface izvorul
Pilda omului care a găsit fântâna secată ne amintește că Dumnezeu nu părăsește sufletul, chiar dacă pare gol. Poate că apa nu mai curge, dar umezeala harului rămâne.
Ea este chemarea la pocăință, la întoarcere, la fapte vii. Când ne smerim, când ne recunoaștem uscăciunea și cerem ajutorul Domnului, atunci El vine și redă viață izvorului din noi. Și atunci nu doar noi bem din el, ci și alții se vor adăpa din faptele și dragostea noastră. Să nu lăsăm fântâna inimii să sece. Să o hrănim cu smerenie, iertare și fapte vii, ca apa cea vie a lui Hristos să curgă prin noi, aducând viață lumii întregi.
Preot Miloșescu Iulian – Parohia Jupânești, județul Gorj
Foto: doxologia.ro
