Egalul cu dinamo are gust mai amar decât o înfrângere. Are senzaţie de deznădejde. Golul primit în ultimul minut, care are şi el valenţe de autogol, a completat starea de frustrare. Până atunci, am crezut că putem câştiga împotriva tuturor. Dacă ai tupeul să prejudiciezi crunt Craiova acasă, cu VAR cu tot, în faţa a 22.000 de oameni, atunci e clar că-ţi permiţi orice. E atenţionarea că Universitatea s-a desprins prea mult şi prea devreme, că s-a avântat cam mult, în timp ce FCSB şi CFR au ratat startul şi sunt prea departe pentru ceea ce se doreşte: să fie implicate în lupta pentru titlu. Semnalul a fost la Galaţi, când Feşnic a inventat 3 galbene pentru craioveni în primul sfert de oră, inclusiv în faze la care tocmai alb-albaştrii erau cei faultaţi, cazul lui David Matei. Tocmai de aceea nu trebuia tratat superficial acel meci, fiindcă vor fi altele în care pe lângă arbitraj, Craiova va avea şi un adversar mult mai puternic în faţă.
Al doilea semn din partea celor care fac legea în fotbal şi probabil şi în ţară a fost delegarea lui Cojocaru la meciul cu dinamo. Când trimiţi la Craiova, pentru un derby fierbinte, un arbitru pe care Universitatea l-a vrut recuzat, din cauza căruia conducătorii au fost amendaţi, care s-a scăpat niciun prilej să persecute Ştiinţa, e un indiciu clar că s-a vrut mai mult decât o “ciupire”, s-a vrut o punere la punct. Craiovei i s-a arătat clar că trebuie să-şi vadă lungul nasului, iar performanţa din Europa şi parcursul excelent din campionat cu echipa de rezerve au fost un afront pentru cei care fac legea în România. Craiova era echipa care claca în Europa şi era în doar un sparring-partner în aşa-zisa luptă pentru titlu, iar acum s-a dezbărat de aceste “năravuri”. Şi trebuie atenţionată, pusă la colţ cu genunchii pe coji de nucă, trebuie să i se reteze traiectoria deranjantă.
Vineri seara, pe “Ion Oblemenco” n-am asistat la o greşeală sau o interpretare eronată. Am văzut o execuţie. Şi, ţinând cont de antecedentele lui Cojocaru, e clar că a fost o execuţie comandată, ordonată. Cojocaru pare un călău fricos, care tremură, îmbujorat ca o fecioară pudică, e mai mult un gâde de conjunctură. Pe vremuri, Vădana avea nevoie de mascaţi să iasă din stadion, declanşând un mic război civil în oraş, la meciul cu Sportul din 1997. Cojocaru a avut noroc că s-au schimbat vremurile. Şi totuşi, să ai tupeu să rişti să fii înjurat în cor de 22.000 de spectatori, atunci îţi poţi recunoaşte rolul de călău profesionist, fluiericiul cu figură de virgin neconsolat a trecut testul celor care l-au delegat să taie elanul Ştiinţei. Nu e deloc de exclus implicarea selecţionerului Lucescu şi a lui ură neţărmurită pentru Craiova, pe care a încercat în van să o disimuleze. Iar după ce s-a întâmplat recent la naţională, sunt şanse mari să-şi pus în mişcare tentaculele mârşave. Fiindcă, repet, semnalul a fost dat de la Galaţi.
Craiova a luptat şi în 10, a făcut-o cu trupul, poate mai puţin cu sufletul. Poate că e mai greu ca toţi străinii ajunşi recent în Bănie să perceapă ce înseamnă un meci cu dinamo. Poate şi Craiova e mai comodă, fiindcă nu mai e capabilă nici să umplă stadionul. 22.000 e mult pentru România, dar nu suficient pentru ceea ce înseamnă sau ceea ce a însemnat Craiova. Se pare că e mai uşor să te bucuri la TV sau să te revolţi pe social media, cu o bere în faţă.
Fără a li se putea imputa lipsa de implicare, alb-albaştrii din teren ar fi trebuit să se transforme în lei adevăraţi când au rămas în inferioritate. Să vedem alunecări pe bandă rulantă, să vedem lăsat pe teren şi ultimul strop de energie. În schimb, deşi a bifat un roşu, echipa a terminat meciul cu Dinamo fără vreun cartonaş galben. E adevărat, Ştiinţa a jucat 10 contra 12, Cojocaru fiind cel mai periculos dinamovist, dar în istorie, astfel şi-a creat Ştiinţa brandul, luptând împotriva adversarilor ajutaţi de sistem şi câştigând uneori. Probabil că olteanul de care avea nevoie Ştiinţa în teren se afla pe bancă. Şi el are rolul de a resuscita moral această echipă pe care a creat-o şi cu care a ridicat ştacheta nesperat de mult. Putem vorbi de faptul că Mihnea şi-a pierdut luciditatea la faza din minutul 90, dar cum să-i reproşezi, când el a fost cel mai aproape de atitudinea de “leu” pe parcursul jocului?
Craiova şi fanii ei trebuie să strângă rândurile şi să tragă cu dinţii de acest sezon pentru a spera la titlu. E greu să-l obţii în România dacă nu te “organizezi” din toate punctele de vedere. FCSB a fost protejată până în pânzele albe în sezonul trecut, i s-a făcut culoar spre titlu, în contextul performanţei europene. Pentru Craiova nu e de ajuns spargerea barierei europene, dimpotrivă, atrage şi mai multă invidie şi inamici. Toate echipele care au câştigat titlul au avut “spatele” asigurat. Oricum, niciuna n-a avut parte vreodată de scene precum cea de vineri seara, altfel n-ar fi avut nicio şansă. Probabil, cel mult, în scenariul care se preconizează, Craiova poate fi încă o dată – Campioana Unei Mari Iubiri.
UNIVERSITATEA CRAIOVA – dinamo 2-2
Au marcat: Teles 20, Badelj 50 / Musi 16, Pop 90.
UNIVERSITATEA CRAIOVA: Isenko – Ad. Rus, Screciu, Badelj – M. Rădulescu, Samuel Teles, T. Băluţă, Cicâldău (Mekvabishvili 74), Bancu – Al Hamlawi (Nsimba 75), Baiaram (Fl. Ştefan 70). ANTRENOR: Mirel Rădoi
dinamo: Epassy – Sivis, K. Boateng, Stoinov, Opruţ (Al. Pop 74) – Kyriakou (A. Soro 80), I. Mărginean (Milanov 57), C. Cîrjan – Al. Musi (Carafea 80), Perica (D. Armstrong 57), Karamoko. ANTRENOR: Zeljko Kopic.
Eliminare: Bancu 64.
Arbitru: adrian cojocaru 0.
