Acţiune a poliţiştilor doljeni, la deşeurile şi substanţele periculoase

0
544

În cursul zilei de ieri, 26 septembrie, în intervalul orar 10:00 – 16:00, poliţiştii Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase au organizat şi exectuat o acţiune pe linia deşeurilor şi substanţelor periculoase. În acţiune au fost angrenaţi şi poliţişti din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice, Secţiei 2 Poliţie Craiova şi Biroului Rutier, dar şi specialişti din cadrul Gărzii Naționale de Mediu – Comisariatul Județean Dolj.

Acţiunea, care a fost desfăşurată în municipiul Craiova şi comuna Işalniţa, a vizat verificarea legalității operațiunilor derulate de către persoanele fizice și juridice la regimul deșeurilor și substanțelor periculoase. “Cu această ocazie, au fost verificaţi cinci operatori economici, au fost legitimate 46 de persoane şi verificate 34 de autovehicule. Pentru neregulile constatate, au fost aplicate trei sanţiuni contravenţionale, în valoare de 30.000 de lei şi a fost constatată o infracţiune”, a precizat Andreea Mateescu, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dolj. Astfel, cu ocazia controlului efectuat în comuna Işalniţa, la punctul de lucru al unei societăţi comerciale, din comuna Gighera, administratorul acestei societăți comerciale, un bărbat de 51 de ani, din comuna Gighera, nu a permis accesul organelor de control abilitate pentru verificarea activităților fiscale. ” În cauză, s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de împiedicarea, sub orice formă, a organelor competente de a intra, în condițiile prevăzute de lege, în sedii, incinte ori pe terenuri, cu scopul efectuării verificărilor financiare, fiscale sau vamale, prevăzută de Legea nr.241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, urmând ca la finalizare să fie propusă soluţie prin unitatea de Parchet competentă”, a mai menţionat Andreea Mateescu.