Concurs IT pentru eleve

0
356
Elevele din România, cu vârste de la 8 la 18 ani, pot învăța cum se creează soluții IT pentru probleme reale din comunitate, cum se realizează un plan de afaceri și cum se lansează o aplicație online, în cadrul programului internațional “Technovation Girls”. Ediția 2022 se lansează pe 10 octombrie și înscrierile s-au deschis, anunță organizatorii, potrivit edupedu.ro.

FOTO: Buurserstraat/Dreamstime.com

Elevele participă apoi, cu proiectul pe care îl dezvoltă în cadrul programului, la o competiție unde pot câștiga premii și recunoaștere internațională, transmit reprezentanții Adfaber, organizație care se ocupă de program și de concurs.

  • “Participantele învață gratuit să dezvolte o aplicație de mobil, un plan de afaceri, un plan de marketing, un pitch video și toate acestea în timp ce încearcă să rezolve probleme reale din lume, ce ating subiecte precum sărăcie, pace, mediu înconjurător, egalitate, educație sau sănătate”, precizează organizatorii.

Cu sprijinul mentorilor voluntari, profesorilor și părinților, folosind materialele gratuite puse la
dispoziție, fetele învață cu ajutorul resurselor gratuite cum să dezvolte aplicații de mobil și proiecte de Inteligență Artificială.

“La Technovation Girls pot participa echipe formate din maxim 5 fete. Astfel, fie că sunt pasionate de comunicare, de design sau de tehnologie, pot să contribuie la dezvoltarea proiectului lor. (…) Programul Technovation prezintă 3 divizii pentru participante:

  • divizia pentru începătoare pentru fete între 8 și 12 ani,
  • divizia junioare pentru fete între 13 și 15 ani,
  • divizia senioare pentru fete între 16 și 18 ani.

În program se mai pot înscrie și mentori pentru a oferi sprijin echipelor pe parcursul competiției. Mentorii pot fi părinți, profesori sau angajați în domenii IT”, potrivit comunicatului de presă emis de iniţiatori. Organizatorii vor răspunde live întrebărilor celor care doresc să participe în întâlnirea online din 10 octombrie, ora 19:00.

Elevele pot alege să dezvolte aplicații de mobil care se adresează, la alegere, uneia dintre următoarele teme:

  • sărăcie,
  • mediul înconjurător,
  • pace,
  • egalitate,
  • educație,
  • sănătate, potrivit comunicatului de presă.

Ediția trecută, peste 5.500 de eleve din 61 de țări au dezvoltat aproape 1.700 de soluții IT pentru probleme reale ale comunităților din care fac parte sau din lume. România a numărat 7 echipe în semifinalele competiției, dintre care 1 echipă câștigătoare regională pe Europa, mai informează organizatorii.