Alegerile prezidenţiale: Principalii candidaţi, potrivit Sociopol

1
402

Să admitem că măsurătorile pe luna septembrie ale operatorului de sondarea opiniei publice Sociopol sunt deplin credibile sau, poftim, cât mai aproape de realitate. Ce ne spun ele în privinţa poziţionării principalilor candidaţi la alegerile prezidenţiale? Nimic altceva decât următoarele: Victor Ponta – 42%, Klaus Iohannis – 26%, Călin Popescu Tăriceanu – 9%, Elena Udrea – 6%, Dan Diaconescu – 5%, Corneliu Vadim Tudor – 4%. Probabil Teodor Meleşcanu, candidat independent, care şi-a anunţat mai târziu intenţia, depunându-şi dosarul de înscriere la Biroul Electoral Central chiar în ultima zi, n-a fost introdus în aceste măsurători, dar, logic, n-are cum se plasa decât undeva în vecinătatea lui Călin Popescu Tăriceanu şi Elenei Udrea, adică sub 10%. Ecartul între Klaus Iohannis şi Călin Popescu Tăriceanu, de aproape 17 procente, este de luat în seamă, fiind nu uşor de remontat, mai ales că cel dintâi reprezintă oferta PNL-PDL, două formaţiuni politice cu structuri în teritoriu. Privit cu destulă neîncredere, inclusiv în propria tabără, obligat să se apere înainte de a ataca, cu un statut încă neclar, aşteptată fiind o decizie a ICCJ în ceea ce priveşte „incompatibilitatea” dictată de ANI, Klaus Iohannis nu poate arăta deocamdată ce potenţial de creştere în sondaje deţine, pentru a conta certamente într-o finală dură. Abia acum, dar cam târziu, liderii alianţei PNL-PDL îşi dau seama că au riscat neverosimil prin nominalizarea „neamţului”, care nu venea pe câmpul de bătălie în afara oricărei bănuieli. Rămâne de urmărit – scenariu absolut plauzibil – ce evoluţii imediate vor avea Călin Popescu Tăriceanu, încurcat de apariţia lui Teodor Meleşcanu, şi Elena Udrea, care, cel puţin din perspectiva sondajului menţionat, se anunţă aspiranţi la celălalt loc din finală. Calificarea lui Victor Ponta nefiind pusă la îndoială. Calculele rămân oricum sofisticate şi de văzut va fi ce strategie de campanie va adopta fiecare dintre protagoniştii anunţaţi. Pregătit temeinic pentru orice confruntare se poate dovedi Călin Popescu Tăriceanu, şi în virtutea experienţei de fost rezonabil premier, cu mandat complet, dar şi al unor calităţi, care îi conferă un profil adecvat. Într-o confruntare unu la unu, dacă ar fi posibil aşa ceva, şi punctajul ar fi ca la box, Călin Popescu Tăriceanu ar ieşi avantajos. Are calm vizibil, rafinament european, discurs convenabil şi, de ce nu, charismă.