Cartea „Pilot Spaţial” de Cristian Ştefureac, lansată la Biblioteca Judeţeană

0
163

Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” găzduiește astăzi, ora 17.00, în Sala „Nicolae Romanescu”, lansarea volumului „Pilot Spațial” de Cristian Ștefureac. Invitații autorului sunt Radu Demene și scriitorul Liviu Jianu. «Din romanul „Pilot Spațial” problematica umană nu lipsește, în nici un caz. „Pilot Spațial” este un roman în care eroii își trăiesc din plin drama morală, un roman de dragoste și luptă, chiar și între sexe, de iubire și răzbunare, în toată puterea cuvântului și prin acestea se citește cu plăcere. Dacă ar fi fost un roman de simple ipoteze științifice sau fantasmagorice nu ne-ar fi convins de fel, ar fi devenit, pur și simplu, agasant și plictisitor. „Pilot Spațial” este un roman convingător, scris cu un incontestabil talent, pe care îl recomandăm, cu plăcere, publicului cititor», notează prof. univ. dr. Ovidiu Ghidirmic în Prefața cărții.