„Lupii galbeni” s-au impus la limită la Severin, în Cupa României / Echipa lui Mititelu, eliminată de deţinătoarea trofeului

0
336

Într-un meci din „şaisprezecimile” Cupei României, la Severin, deţinătoarea trofeului, Petrolul Ploieşti, a învins cu 1-0 echipa lui Adrian Mititelu, printr-un gol marcat de Mustivar în minutul 18. Gazdele au avut trei mari ocazii de a egala, cea mai mare fiind ratată de Baird, dar Bornescu s-a opus de fiecare dată. Nicolo Napoli a folosit echipa: Hotoboc – Mitici, Acka, Bălaşa, Ciucă, Cruceru – Gheorghe (Frăsineanu 81), Săceanu, Nicolae (60 Goge) – Stoianof (58 Ripoli), Baird. La oaspeţi, Cosmin Contra i-a folosit pe: Bornescu – Alcenat, Benga, Geraldo, Beţa – De Lucas, Mustivar (Romario 73) – Boudjemaa, Albin (Teixeira 85), Fernandez (Priso 59) – Camara. Partida a fost arbitrată de bucureşteanul Iulian Dima. „Am suferit foarte mult în acest meci, ştiam că va fi o partidă dificilă. Universitatea are un antrenor italian foarte bun care a reuşit să imprime mentalitate şi dăruire acestei echipe. Craiova are tradiţie şi, chiar dacă au făcut o echipă pe ulitma sută de metri, sunt şanse reale la promovare” a declarat Cosmin Contra la finalul meciului. „Cred că egalul era un rezultat echitabil, după ocaziile pe care le-am avut împotriva unei echipe care se bate la titlu în Liga I. Sunt bucuros de modul cum evoluat băieţii mei, acum ne vom concentra pe campionat” a spus şi Nicolo Napoli.

Incidente înainte de meci

Partida a fost precedată de un scandal între fani, cele două autocare ale suporterilor oaspeţi fiind bombardate cu pietre de fanii craioveni în localitatea Şimian. Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Mehedinţi, Claudia Mendea, jandarmii mehedinţeni au fost solicitaţi să intervină la Şimian, pe DN6, unde autocarele în care se aflau suporterii Petrolul Ploieşti au fost atacate cu pietre, în timp ce se îndreptau către Drobeta Turnu Severin. Parbrizele autocarelor au fost sparte, iar unul dintre şoferi a fost rănit, având nevoie de îngrijiri medicale. Clubul lui Mititelu a fost amendat, ieri, de Jandarmeria Mehedinţi, cu 30.000 de lei în urma violenţelor. De asemenea, echipa poate primi şi o suspendare a arenei din Severin, unde îşi dispută meciurile de pe teren propriu. “Noi am înaintat către FRF propunerea de a interzice clubului FC Universitatea Craiova desfăşurarea jocurilor sportive pe o perioadă de şase luni pe arena din Drobeta Turnu Severin“, a spus Mendea. 62 de suporteri implicaţi în incidentele violente dinaintea meciului au fost identificaţi, 15 dintre ei fiind sancţionaţi cu amenzi în valoare de 6.000 lei pentru adresare de injurii şi expresii jignitoare şi aruncarea cu obiecte contondente către forţele de ordine.