Valeriu Zgonea : „Eforturile diplomatice ale României rămân dedicate consolidării relaţiilor cu Rusia”

0
41

Ieri, Preşedintele Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea, a avut o întrevedere cu Ambasadorul Federaţiei Ruse la Bucureşti, Excelenţa Sa Oleg Malghinov. Preşedintele Camerei Deputaţilor a subliniat faptul că eforturile diplomatice ale României rămân dedicate consolidării relaţiilor cu Rusia în jurul unei agende pozitive şi constructive. „Relansarea relaţiilor politico-diplomatice cu Rusia este un subiect proiectat pe mai multe dimensiuni şi presupune o abordare serioasă şi detaliată. Acest obiectiv reclamă în primul rând concreteţe, proiectată pe un fond de consecvenţă, coordonare şi punţi de dialog la toate nivelurile”, a declarat Valeriu Zgonea. La rândul său, Excelenţa Sa Oleg Malghinov a subliniat acumulările pozitive înregistrate în ultimii ani în domeniul cooperării economice, precum şi pe alte domenii ale dialogului bilateral. Preşedintele Camerei Deputaţilor şi Ambasadorul Federaţiei Ruse la Bucureşti au discutat despre impulsionarea dialogului interparlamentar între România şi Federaţia Rusă. „Dorim angajarea unei cooperări, în măsură să confere transparenţă şi predictibilitate relaţiilor noastre. Sperăm că înfiinţarea Grupului Parlamentar de Prietenie româno-rus din Duma de Stat va contribui la consolidarea ansamblului relaţiilor bilaterale”, a mai spus deputatul PSD.