Mititelu: “Sandu şi Dragomir nu sunt aşa vinovaţi”

0
272

Fostul patron al Ştiinţei nu a fost prea mulţumit de întrevederea de ieri cu procurorii

Adrian Mititelu

În timp ce Mircea Sandu susţinea conferinţa de presă legată de situaţia lui Vasile Avram, Adrian Mititelu se afla în biroul procurorilor DNA, acolo unde a fost chemat ca martor. A stat mai puţin de o oră, iar la ieşire nu părea prea vesel. “Nu le-am spus lucruri spectaculoase. Nici nu aveam ce. Am adus nişte documente de care era nevoie la dosar şi să vedem ce se întâmplă. Am impresia că Mircea Sandu şi Dumitru Dragomir nu sunt chiar aşa de vinovaţi”, a afirmat, surprinzător, Mititelu. “Am văzut în birou, aici, la DNA, că domnul Sandu Mircea respectă regulamentele şi statutele. Păi, domnule Sandu Mircea, întâi de toate trebuie respectată legea. Nu regulamentele pe care le faci dumneata. Asta e culmea, respecţi ce faci dumneata”, a mai zis Mititelu, lăsînd senzaţia şi că vizita sa la Direcţia Naţională Anticorupţie nu are nici o legătură cu dosarul în care e implicat Vasile Avram.

Mircea Sandu

Mircea Sandu îl apără pe Vasile Avram

În timp ce Mititelu era la sediul DNA, preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, Mircea Sandu, şi-a început conferinţa de presă de spunînd că nu crede în vinovăţia lui Vasile Avram, preşedintele CCA, arestat pentru 29 de zile pentru luare de mită. “Eu nu cred în vinovăţia lui Vasile Avram, pentru că de-a lungul timpului l-am văzut în activitatea privată, asigurînd o protecţie specială familiei lui. Comportamentul lui a fost fără nici un semnal că ar putea să participe la alte evenimente în afară de cele regulamentare. Din punct de vedere administrativ, nu am ce să îi reproşez. Pentru erorile pe care le comitem, sîntem direct responsabili. Eu să mă tem? Aţi vrea voi! De ce nu se fac flagranturi? Din cîte ştiu eu, e cea mai bună modalitatea de a prinde pe cineva. Şi gata! Marius Avram este un băiat extraordinar, cred că va trece peste problema asta. Cu siguranţă stadionul îi va striga să se ducă la puşcărie, cum o să îmi strige şi mie, cum i-a strigat şi lui Gigi Becali. Vă spun şi cît avea Vasile Avram salariu: 13.250 RON brut la care se adaugă 25% sporuri de vechime, pentru 8 ore pe zi, 40 de ore pe săptămînă. Fotbalul românesc este pâinea săracului, în spatele căruia stau sute de mii de ore din partea tuturor celor din fenomen.