A început săptămâna prevenirii criminalităţii – Au sărit să prindă “hoţul” de genţi

0
324

Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Dolj au lansat ieri, în cadrul unei conferinţe de presă, “Săptămâna prevenirii criminalităţii”. Pe parcursul acestei săptămâni oamenii legii îşi vor concentra eforturile pe instruirea cetăţenilor cu privire la conduita pe care trebuie să o adopte atât în ceea ce priveşte respectarea legislaţiei în toate domeniile, cât şi pentru a evita să ajungă victime ale infractorilor. După conferinţa de presă, poliţiştii au testat reacţiile oamenilor atunci când au de-a face cu furtul unei genţi şi încă mai sunt persoane care acţionează atunci când cineva are nevoie de ajutor.

Poliţia Română, împreună cu partenerii săi din diverse domenii, derulează, în perioada 26-30 septembrie a.c., la nivel naţional, cea de-a şasea ediţie a evenimentului “Săptămâna prevenirii criminalităţii”, în toate judeţele din ţară fiind programate activităţi punctuale, pe domenii de prevenire. Astfel, ieri dimineaţă, la sediul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Dolj a fost organizată o conferinţă de presă în cadrul cărei adjunctul comandantului IPJ Dolj, comisar-şef Nicuşor Badea, a prezentat principalele activităţi programate să se desfăşoare în aceste zile. În multe dintre acţiuni ţinta principală sunt tinerii, elevii, în cadrul unor unităţi de învăţământ din Craiova dar şi din judeţ urmând să fie organizate dezbateri, să fie prezentate filme educative, pentru ca acest segment al populaţiei, destul de vulnerabil, să înţeleagă faptul că trebuie să respecte legea. Toate acţiunile programate în aceste zile se vor desfăşura cu sprijinul reprezentanţilor societăţii civile, partenerii IPJ Dolj fiind Asociaţia “Tinerii Luptă Împotriva Viciilor Mileniului III”, Filiala de Cruce Roşie Dolj, World Vision, Inspectoratul Şcolar Judeţean Dolj, Fundaţia pentru Tineret Dolj, Casa de Cultură a Sindicatelor Craiova, Centrul Educaţional de Resurse şi Training şi SC Rosegur SA Filiala Craiova.

Primii care au sărit în ajutorul victimei: un elev şi un pensionar

Pentru că ziua de ieri a fost destinată prevenirii infracţiunilor contra patrimoniului, poliţiştii au testat reacţia craiovenilor în staţia de autobuz de la strada “Arieş”, din Craiova, unde unei tinere i s-a furat geanta. După ce s-a pus la punct totul, a apărut “hoţul” în fugă, i-a luat fetei geanta de pe umăr, victima a început să ţipe după ajutor, aşa că două persoane i-au sărit în ajutor, luând-o la fugă după hoţ: un elev din clasa a VII-a de la Liceul cu Program Sportiv “Petrache Trişcu”, şi un pensionar. Străini de scenariu, cei doi s-au mirat puţin de rapiditatea cu care şi-au făcut apariţia poliţiştii, care l-au prins şi l-au “încătuşat” pe aşa-zisul hoţ, şi au spus că a fost o reacţie normală, şi-au dorit doar să o ajute pe tânără şi că ar face asta din nou. Din păcate, staţiile de autobuz din Craiova sunt locuri preferate de hoţii de genţi şi din buzunare, care “acţionează” foarte bine în îmbulzeală, astfel că poliţiştii le recomandă cetăţenilor să aibă grijă de bagaje, să nu le lase nesupravegheate şi dacă sunt martori ai unei infracţiuni să sune cât mai repede pe numărul unic de urgenţă 112.