
Polițiștii deplasați la fața locului au stabilit faptul că, pe fondul unui conflict spontan, mai multe persoane ar fi pătruns în incinta unei săli de fitness din Craiova, unde ar fi agresat fizic un tânăr de 18 ani, din localitate. În urma conflictului, tânărul a necesitat îngrijiri medicale, fiind transportat la spital. În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovirea sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice. Cercetările au fost continuate pentru stabilirea cu exactitate a situaţiei de fapt, identificarea tuturor persoanelor participante și luarea măsurilor care se impun. “În cursul nopții trecute, polițiștii Secției 2 Poliție Craiova au continuat activităţile pentru stabilirea situației de fapt identificarea persoanelor participante și luarea măsurilor care se impun. În urma activităţilor specifice desfăşurate au fost identificate cinci persoane bănuite de comiterea faptelor, respectiv doi bărbaţi, unul de 30 de ani, din Giurgița și cel de-al doilea de 36 de ani, din Craiova și trei tineri cu vârste cuprinse între 15 și 26 de ani, toți trei din Craiova. De asemenea, din cercetări polițiștii au stabilit că, în timpul conflictului, tânărul de 18 ani ar fi folosit un spray iritant-lacrimogen, iar două dintre persoanele participante la conflict ar fi deținut, la vedere, un obiect ascuțit și un box, tulburând ordinea și liniștea publică. Cercetările sunt continuate de poliţişti, urmând a fi dispuse măsuri legale. La finalizarea cercetărilor va fi propusă soluţie prin unitatea de Parchet competentă”, a precizat Mihaela Sadoveanu, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dolj.