Franţa: O timidă reconstituire a intrării în Paris a diviziilor gen. Leclerc

Numele generalului francez în discuţie este Philippe Leclerc. El a comandat cea de a doua divizie blindată, unitatea eroică a Franţei libere, care a intrat în Paris la 25 august 1944, prin suburbiile sudice şi Poarta Orleans, după câteva zile de insurecţie condusă de luptătorii comunişti din Rezistenţă. Duminică 25 august a avut loc o timidă reconstituire a momentului istoric. Povestea de aici începe. Numele ambasadorului elveţian, care a reprezentat Confederaţia pe lângă guvernul mareşalului Philippe Petain, pe tot parcursul războiului, este Walter Strucki. El este cel care a salvat în acea zi Vichy-ul, capitala colaboraţioniştilor, de la o distrugere sigură. Portretul celor doi actori se regăseşte în superba carte a lui Anthony Breevor şi Artemis Cooper „Parisul eliberat, Parisul recăpătat” (ed. Calmann Levy). Primul dintre autori este unul dintre marii istorici al celui de al doilea război mondial. Al doilea este nepoata ambasadorului britanic care şi-a reprezentat ţara la Paris după eliberare. Ambii observatori reci ai acelei perioade cruciale, din istoria contemporană franceză, nu se simt tentaţi, în spirala memoriei, să laude eliberatorii şi eroii rezistenţei. Ei spun povestea Parisului care se răzvrătise, luptase, se sacrificase pentru libertate, până la sosirea tancurilor din divizia a doua blindată. Dar şi a Parisului care refuza să-şi recunoască responsabilitatea în timpul colaborării, grăbindu-se să revină la viaţa normală prin ascunderea sub preş a greşelilor de neiertat „de ieri”, comise alături de nazişti. În memoriile sale Walter Strucki intitulate „Sfârşitul regimului de la Vichy”, un bun diplomat elveţian, conformându-se neutralităţii ţării sale „la literă” reuşeşte să prezinte cum a rezistat în acestă ţară a regimului Petain. Îşi stabilise o relaţie personală cu mareşalul. În biroul său (Hotel des Ambassadeurs din Vichy) a primit reprezentanţii reţelelor de prizonieri de război. Strucki îşi petrece timpul cu aceşti oficiali francezi care, vichyşti până la 25 august 1944 vor deveni dintr-o dată gaulişti pentru a-şi salva pielea. Diligenţele sale diplomatice din 25 şi 26 august au permis salvarea oraşului. Salutar, 80 de ani mai târziu numele său a fost evocat, ca parte a unei expoziţii dedicate oraşului sub genericul „Vichy nu uită”. Parisul a suferit dar a rezistat în pofida privaţiunilor impuse de germani. Walter Strucki, în eseul său relatează ceea ce istoriografia oficială franceză a refuzat să accepte. Vichy, la 300 km de Paris era și Franța. Împreună Parisul și Vichy aveau același statut de supunere. Când la 25 august 1944, pe Champs Elysee, gen. De Gaulle era ovaționat, printre cei din stradă se aflau mulți care cu câteva săptămani înainte îl aplaudaseră pe Petain. Pe 26 august ambasadorul elvețian închidea ușa care îi servise sediu de ambasadă și se întorcea la Berna. La împlinirea a 100 de ani de la încheierea primului război mondial, actualul preşedinte francez a încercat „o reevaluare a mareşalului Philippe Petain” dar s-a trezit în mijlocul unui adevărat protest al istoricilor, încât a renunţat la intenţie.