Călin Popescu Tăriceanu: Staţie finală

Liderul ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, cu cinismul care l-a caracterizat întotdeauna, a anunţat ieşirea formaţiunii sale de la guvernare, urmare a convenirii cu Pro România a unei alianţe electorale care să-l susţină logistic pe ex eurodeputatul Mircea Diaconu, candidat independent, la alegerile prezidenţiale. Tratativele au fost duse cu Victor Ponta, în principal, fiindcă atât Mihai Tudose, acum europarlamentar, cât şi Daniel Constantin, vice-preşedinte al Pro România, exclus din ALDE în 2017- au avut ieşiri dure la adresa lui Călin Popescu Tăriceanu, acesta din urmă etichetându-l, chiar recent, „rebut politic”. Ulterior, din Pro România, au venit reacţii mai temperate, spre a se minimaliza scandalul, invocându-se faptul că respectivii nu exprimau punctul de vedere al formaţiunii politice, ci opinii izolate. Mai clar, Călin Popescu Tăriceanu, încă preşedintele Senatului, până la începutul săptămânii viitoare, se vede într-o fundătură, fără nici un viitor politic, alianţa electorală cu Pro România anunţându-se „tare ca fularul”. Cum şi candidatura independentului Mircea Diaconu este privită cu destulă circumspecţie, chiar aiuritoare, repetarea situaţiei din Ucraina, unde actorul Volodimir Zelynski a ajuns preşedinte, într-un cu totul alt context, fiind exclusă, putem vorbi doar de un sparring-partner cumsecade. Care lungeşte lista candidaţilor la preşedinţie. Şi ştim de acum că nu mai contează cine numără, ci numai cine comunică rezultatul. Cam peste o lună, sondajele IMAS-ului condus de Alin Teodorescu, ne vor sugera pe ce cai stăm. Călin Popescu Tăriceanu declanşază o criză politică, în stilul Matteo Salvini în Italia. Miniştrii ALDE, exceptând-o pe Ramona Mănescu de la Externe, urmează să-şi depună demisiile. Pierzând alegerile europarlamentare, lui Călin Popescu Tăriceanu i s-a închis gura, fiind împins pe tuşă, redus la tăcere. Apoi s-a aruncat, derutat, ca o fată bătrână, deznădăjduită, în braţele… lui Victor Ponta. Situaţia guvernului condus de Viorica Dăncilă este, aşadar, pe muchie de cuţit, fiindcă structura grupurilor parlamentare arată astfel: PSD – 136 deputaţi şi 69 senatori (205 parlamentari); PNL – 69 deputaţi şi 25 senatori; USR – 27 deputaţi şi 13 senatori; Pro România 26 deputaţi; UDMR 21 deputaţi şi 9 senatori; ALDE 19 deputaţi şi 12 senatori; minorităţi 17 deputaţi; PMP 12 deputaţi; neafiliaţi 2 deputaţi şi 8 senatori. Pentru ca o moţiune de cenzură să treacă are nevoie de 233 de voturi. Fără suportul ALDE / Pro România nu se pote dărma Guvernul, şi nici numi un alt Guvern. NU este deloc exclus ca Viorica Dăncilă să supravieţuiască, dar cu dificultate. La 24 februarie 2014, când USL se destrăma, prin ieşirea de la guvernare a PNL, pe motivul că Klaus Iohannis nu era numit vice-prim-ministru şi ministru de Interne, Călin Popescu Tăriceanu însoţit de câţiva liberali se rupea din partidul condus la acea dată de Crin Antonescu. Şi i se întindea mâna de social-democraţi –Victor Ponta era premier-, oferindu-i-se chiar postul de preşedinte al Senatului. Întrebarea cheie o pune -paradoxal- Traian Băsescu: oare cum au reuşit social-democraţii, ca prin creşterea salariilor şi pensiilor, să ajungă într-o situaţie mai rea decât am avut-o eu după ce s-au tăiat salariile cu 25%. Va curge lapte şi miere cu Victor Orban şi Bogdan Rareş. Abia aştept să vină la guvernare, pentru a tăia pensiile speciale, pentru a construi spitale, autostrăzi, şi a reduce aparatul bugetar, pentru a da ţării un viitor. Afară PSD, să vină PNL!”. Umor fin, de bună seamă. Una peste alta, Călin Popescu Tăriceanu, politician cu vechime, discurs rezonabil, ferm împotriva abuzurilor de tot felul, din teritoriul magistraturii, rămâne greu de înţeles. Mai ales că a promis că proxima moţiune de cenzură, îndeptată împotriva guvernului, o va vota. Interesantă ieşire din scenă, deşi cuvinte mari precum responsabilitatea guvernamentală, nu-i erau străine până nu demult.