Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a spus ieri, la Senat, că „proiectul autonomiei secuilor este finalizat şi urmează o amplă şi profundă dezbatere publică”, el apreciind că este nevoie de o nouă Constituţie pentru ca un astfel de proiect să aibă şanse să fie adoptat. Intempestiva declaraţie, deloc întâmplător lansată în preambulul campaniei electorale pentru alegerile prezidenţiale, tocmai pentru a constitui o temă de dezbatere, are schepsisul ei. Mai exact, va fi imposibil de ocultat. Pe de altă parte, nu putem face abstracţie de atitudinea „aproape singulară”, la nivel declarativ, a premierului Viktor Orban, faţă de Rusia. La începutul lunii august, liderul maghiar denunţa sancţiunile europene, menţionând că cele 28 de state membre „s-au împuşcat singure în picior cu aceste măsuri”, care penalizează nu doar Rusia, ci şi ţările UE. Chiar dacă pe fond părerea premierului Viktor Orban poate constitui o bază de discuţie, fie la nivelul Comisiei Europene sau al Consiliului European, până la urmă contează un punct de vedere comun, asupra căruia se convine unanim. Sau aproape unanim. Coroborând gesturi de dată recentă, dar şi unele de dată deloc îndepărtată, ale UDMR, se poate observa cu claritate că la fiecare declaraţie a Bucureştiului „pro” – Republica Moldova, şi ne referim la susţinerea Chişinăului în tentativa sa de integrare în UE, corespunde şi un comportament de păuni infatuaţi, din partea UDMR. Parte a coaliţiei de guvernare. Suficient de abil, Kelemen Hunor nu omite să adauge că „fără o amendare a Constituţiei”, acest proiect „şi alte proiecte similare (!?)” nu au nici o şansă să fie adoptate. Cu alte cuvinte, viitoarele evoluţii în vecinătatea imediată vor impulsiona sau tergiversa belicoasele demersuri ale UDMR, via Budapesta. Subtilitatea nu-i atât de străvezie, dar e decriptată. Viktor Orban joacă o carte riscantă în regiune, face frondă la nivelul „celor 28”, dar nu e pentru prima dată. La Tuşnad, recent, a declarat, fără nici o grijă de nuanţare, că vrea să renunţe la democraţia liberală în favoarea uneia neliberale, modelele sale nemijlocite şi declarate fiind Rusia lui Putin, Turcia lui Erdogan. La PPE rămâne bine văzut.
