Centura orașului Slatina, parte din Drumul Expres 12 Craiova-Pitești, va fi inaugurată mâine

0
450

Astăzi se desfășoară procedurile de recepție pe cei 21,35 kilometri dintre nodurile Piatra Olt și Valea Mare, informează Asociația Pro Infrastructura. Deschiderea traficului ar urma să se facă mâine, 28 iulie. Împreună cu cei 18,5 kilometri dintre Piatra Olt și limita cu tronsonul 1 la vest de Balș, inaugurați pe 21 aprilie, cei 21,35 de kilometri care ocolesc Slatina sunt primii kilometri de drum expres veritabil din România. Șoferii aflați în tranzit ar putea economisi până la o oră datorită celor două segment noi de drum.