La câteva zile distanţă, luăm cunoştinţă, de la o vreme, de noi şi noi nenorociri săvârşite de populaţia de urşi, din diferite zone ale ţării. Arealul în care se sălăjluiesc s-a extins mereu, cuprinzând şi zonele de deal, nu numai pe cele de munte. Deunăzi, un urs a omorât un cioban de 26 de ani şi a rănit grav altul în apropierea unei stâne din Harghita. Familia îndoliată s-a ales cu condoleanţe din partea ministrului Mediului, Tanczos Barna. Înduioşător. În aceeaşi zi un bătrân de 80 de ani a fost ucis de urs la Teleac în judeţul Mureş. Trupul neînsufleţit a fost identificat cu ajutorul unei drone, conform reprezentanţilor salvamont. În comuna Doma Condrenilor, oamenii au fost sfătuiţi să rămână în case, după un mesaj RO-ALERT, care anunţa prezenţa unui urs în zonă. Imaginile terifiante cu oameni sfâşiaţi de urşi, de animale domestice nu se mai aminteşte, sau de urşi pătrunzând în intravilanul localităţilor, dar şi în gospodăriile oamenilor, acoperă până şi campania de vaccinare contra pandemiei. Împuşcarea sau mai exact extragerea lui „Arthur” a generat o întreagă dezbatere în spaţiul media cu argumente pro şi contra. Despre sfârşirea mortală a unor crescători de animale din zonele de munte şi de deal ştirile au fost şi rămân lapidare. Semn că ursul a devenit mai important decât viaţa unui om, prematur curmată. Pagubele săvârşite de urşi sunt mari. În ultimii ani, atacaţi de urşi au murit între 15 şi 20 de semeni de-ai noştri anual. Dar nu contează. Întrebarea pe care mi-o pun este dacă noi înşine mai suntem raţionali. Recent, după o prelungită expectativă, guvernul a adoptat un surogat de ordonanţă de urgenţă privind metodele de intervenţie imediată pentru specia de urs bun. Cu obiectivul declarat de a proteja viaţa şi integritatea corporală a persoanelor, în circumstanţa creşterii numărului evenimentelor tragice. Ordonanţa stipulează folosirea graduală a unor metode de intervenţie în astfel de situaţii. Alungarea, tranchilizarea şi relocarea sau extragerea prin eutanasiere ori împuşcare. Echipele de intervenţie sunt formate din primar, viceprimar, în calitatea de conducători ai comitetului local pentru situaţii de urgenţă, jandarmi, medic veterinar, personal tehnic de specialitate şi gestionarul terenului respectiv. Actul normativ aprobat, anunţa pe Facebook ministrul Mediului Tanczos Barna, asigură o bază legală pentru ca primarii să poată apăra comunitatea de pericol, în condiţiile legii fără frică. La unul din briefing-urile de presă, premierul Florin Cîţu a precizat că în circa un an de zile ar urma să fie adoptată o strategie pe termen lung pentru controlul populaţiei de urşi. Cu alte cuvinte, ordonanţa de urgenţă, potrivit vorbelor premierului, „rezolvă” problema pe termen scurt, dar este responsabilitatea ministerului Mediului să vină cu strategia pomenită. Aiuritoare, de-a dreptul este extragerea ursului prin eutanasiere sau împuşcare, care se face doar în situaţia în care gradul de risc se ridică la nivel mare, conform procedurii de evaluare a riscului. Mai exact dacă securitatea şi siguranţa persoanelor sau a bunurilor de orice fel aparţinând acestora sunt puse în pericol. Destulă ambiguitate stăruie. Fiindcă de pildă dacă ursul i-a sfâşiat vaca sau viţelul unui crescător de animale care este gradul de risc? Să fim scuzaţi, ordonanţa de urgenţă a guvernului, care reglementează măsurile de protecţie împotriva urşilor, nu rezolvă nimic. Dar absolut nimic. Fiindcă de fapt trebuie acţionat preventiv, menţinând o densitate controlată, în condiţiile în care, o spun statisticile, efectivele s-au înmulţit peste optim. Nu mai avem căprioare, de la o vreme nici mistreţi –sacrificaţi prin împuşcare din cauza pestei- şi nici iepuri. Compensăm, la nivelul fondului cinegetic, cu urşii. Întreaga abordare a problemei, şi sub presiunea unor ONG-uri ecologiste, mai ales din afară, dar şi a unor părerologi autohtoni, este una neliniştitoare. Dacă ursul a devenit mai important decât omul, în zilele noastre, înseamnă că se întâmplă ceva, în neregulă, cu noi. Prezent la Alba-Iulia, Tanczos Barna, ministrul Mediului, a afirmat că este “din ce în ce mai greu pentru crescătorii de animale să găsească ciobani care să meargă cu oile sau vitele pe munte, afectată fiind zootehnia din zona montană”.
