Ne-am liniştit, prin vorbele înţelepte, ale lui Marcel Popescu, preşedintele celor de la „U” Craiova. Au picat la timp, că cine ştie ce se mai credea. Şi se putea imagina, de pildă, că expertiza sa, „ochiul” său, mai exact, de om de fotbal, nici nu contează când este adus sau vândut un jucător. Acum suntem liniştiţi şi asiguraţi, franc, că „sistemul prin care lucrează Craiova nu e pe cerinţe nominale, nu a luat doar Mangia decizia aducerii lui (n.r. Isaac Donkor). Există un consens final, un triunghi la nivelul conducerii”. Adică, să nu ne mai lungim cu vorba, decizia e democratică. Sceptici cum ne-au făcut mamele noastre şi belele vieţii, noi credeam altceva. Că, de pildă, om de meserie, Mangia – frate de gintă latină – simte ce-i trebuie şi ce nu, exprimându-şi opţiunea de fiecare dată. Că d-aia se spune, de când ne ştim, că un antrenor e tot atât de bun pe cât sunt rezultatele sale. Să lăsăm vorbele mari. Rămânem formidabili prin darul vorbirii, etalat de Marcel Popescu. Formidabil de vitali. Formidabil de zăpăciţi şi de caraghioşi. Şi mai face Marcel Popescu o rostire măreaţă, dar şi vicleană, prefăcându-se că uită ultimele rezultate, chiar pe „Ion Oblemenco”. Şi sunt recente, ca să invoce, Doamne fereşte, amnezia prematură. „Există interes pentru jucătorii noştri, sunt cluburi interesate, nu contest. Nu mai pleacă nimeni”, decretează Marcel Popescu, ferit de insolaţie, în tentativa alungării oricărei angoase a suporterilor tot mai sceptici. Cu chef de taină, preşedintele clubului din Bănie vrea, de fapt, să spună altceva: cât de important este în organigramă, unde nici o decizie majoră nu se ia fără consultarea lui. Că are „ochi”, de om de în toată firea, şi crede dincolo de îndoielile scepticilor, uzaţilor, blazaţilor în atâtea dezavuări, că aidoma rudarului „care văzând pluta pe malul gârlei ştie câte albii ies din ea” şi de la Cornel Stroie şi „nea Tinel”, care l-a aruncat la Leeds (7 noiembrie 1979), în returul partidei din turul doi al Cupei UEFA, pe Adrian Bumbescu, în absenţa lui Nae Tilihoi – nod de lacrimi în gât – pentru un final de basm, n-am mai avut în bătătură un asemenea om de fotbal, promotor de succese pe creanga pe care stăm. A mai spus ceva, în aceeaşi cheie: Alex Ioniţă e un jucător pe care şi-l doreşte toată lumea. Nu joacă la CFR Cluj, „a fost tras pe bară”, dar fără Alex Ioniţă, în teren, CFR Cluj, venită la Craiova, şi n-a plecat cu mâna goală, ci cu trofeul Supercupei. Acum vreo zece zile.
