Dolj: Un bărbat de 33 de ani din Bosnia a murit şi altul a fost rănit după ce s-au răsturnat cu TIR-ul

0
403

IMG-20170727-WA0002Un TIR încărcat cu saci plini cu siliciu în stare brută s-a răsturnat, în această dimineaţă, pe DE 70, în comuna Brădeşti, pe o conductă de gaze, după ce a lovit un cap de pod. Echipaje ale Secţiei de Pompieri Craiova, dar şi Descarcerare, din cadrul ISU Dolj au acţionat în zonă mai bine de două ore, atât pentru scoaterea celor două victime aflate în cabina tirului, cât şi pentru securizarea zonei. La faţa locului s-a deplasat şi echipa de cercetare din cadrul Poliţiei Filiaşi, care a constatat că M. Sulejmanovic, de 28 de ani, din Bosnia, în timp ce conducea TIR-ul, format din capul tractor şi remorcă, în direcţia Filiaşi – Craiova, a părăsit partea carosabilă prin dreapta a lovit un stâlp de joasă tensiune, un cap de pod şi o teavă de gaze. În urma accidentului a rezultat decesul lui I. Selejman, de 33 de ani, din Bosnia, care se afla pe locul din dreapta al cabinei. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, purta centura de siguranţă, cât şi pasagerul din dreapta.