Potrivit Ipj Dolj, în data de 24.07.2017, în jurul orei 20:45, Poliţia municipiului Băileşti a fost sesizată telefonic de către un medic de gardă din cadrul C.P.U – Spitalul Municipiului Băileşti, despre faptul că un grup de persoane adresează injurii personalului medical, iar unul dintre aceştia se manifestă violent, fiind şi sub influenţa băuturilor alcoolice. La faţa locului a fost dirijată o patrulă de siguranţă publică din cadrul Poliţiei Băileşti şi o patrulă din cadrul Poliţiei Locale Băileşti, astfel că, la vederea poliţiştilor locali, Marin Baboi, de 47 de ani, din Băileşti i-a ameninţat pe aceştia cu acte de violenta folosind un cuţit (briceag). Astfel, poliţiştii au intervenit şi l-au imobilizat pe bărbatul de 47 de ani, acestuia fiindu-i aplicată o sancţiune contravenţională de 1500 lei pentru tulburarea ordinii şi liniştii publice. Ulterior, la data de 26.07.2017, în urma analizării probatoriului cu procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Băileşti s-a dispus reţinerea doljeanului de 47 de ani pe bază de ordonanţă de reţinere pe o perioadă de 24 ore pentru infracţiunile de ultraj asupra poliţiştilor locali, tulburarea ordinii şi liniştii publice şi portul fără drept de cuţit.
Acest site utilizează cookie-uri | Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.Sunt de acord