
Poliţia norvegiană intenţionează să invoce o nouă prevedere a Codului Penal, care pedepseşte „crimele contra umanităţii”, împotriva lui Anders Behring Breivik, care a recunoscut că este autorul masacrului din 22 iulie, soldat cu 76 de morţi, a anunţat ieri procurorul, citat de un ziar. Introdusă în Codul Penal norvegian în 2008, această prevedere care se referă la „crimele contra umanităţii” include o pedeapsă maximă de 30 de ani de închisoare. Citat de ziarul Aftensposten, procurorul Christian Hatlo a subliniat că folosirea acestui paragraf 102 nu este, în acest stadiu, decât o posibilitate. Poliţia a invocat, până în prezent, primele două alineate ale paragrafului 147, care vizează „actele de teroare” şi care prevăd o pedeapsă maximă de 21 de ani de închisoare. Aceste două alineate se referă la „destabilizarea gravă a funcţiilor esenţiale ale societăţii” şi intenţia de a „genera panică în rândul populaţiei”.